- Cultural - nr. 125 / 28 Iunie, 2002 Sfintenia este timpul freneziei axiologico-mistice, al "strigatelor verticale", ca abandonare a nostalgiilor si angoaselor si ca reverenta pentru rasariturile si apusurile de soare, si amurgurile si crepusculele si noptile cvasi-initiatice. Sfintenia este reverenta si speranta ca Dumnezeu ne va rapi pacatului, ne va inalta, ne va inflori gradinile, ne va binecuvanta bucuriile, ne va intelepti gandirile, ne va frange inimile, ne va invesnici iubirile, ne va asculta dorurile. Sfintenia este timpul fervorii existentiale; asta pentru ca, desi pare olimpiana si calma, constiinta sfintilor este dintre cele mai "incordate", in straturile sale profunde. Asta tocmai pentru ca viata lor este cu atat mai frumoasa, cu cat ea este o neintrerupta ceremonie, o duioasa si curata si smerita si inaltatoare incantatie, o blanda si profunda emotie, o pururea mirare: "pana la ultimul suspin" (…) La cine sa putem apela atunci cand ispitele ne stramtoresc? Fireste, la Dumnezeu, la Preacurata Fecioara si Mama, la sfintii la care avem deosebita evlavie, dar si la toti sfintii, stiuti si, mai ales, nestiuti, pe care Sfanta Noastra Biserica ii pomeneste neincetat. Pentru ca in tot ceea ce presupune relatia noastra cu lumea si cu cerul, cu oamenii si cu Dumnezeu, trebuie sa recunoastem ca, in ordinea realitatilor metafizice, nu putem vorbi de constiinta adevarata si de progres si de bine si de adevar si de frumos decat daca toate acestea se mistuie sub obladuirea lui Dumnezeu si a alesilor Lui. Altfel, toata zbaterea si nadejdea ar fi "un amestec difuz si incoerent de lacrimi si vise si tristete". Pe sfinti ii putem numi buni prin natura, prin viata si faptele lor, prin ceea ce au spus si scris, pentru ca "asa i-a lasat Dumnezeu prin noi". Ei s-au dovedit prin blandete si rabdare, prin credinta si umilinta, prin bunatate si dreptate, prin demnitate, indu