Primele vacanţe pe care mi le amintesc, petrecute cu părinţii, în general la munte, sînt invariabil legate de ideea de "gazdă". Realizam la vîrsta mea de şase-şapte ani, că a trage la o "gazdă" este ceva cu totul diferit faţă de a poposi la o cabană, unde uneori sînt şi camere de optsprezece paturi, cu turişti care fac gălăgie şi beau sau joacă cărţi toată noaptea şi unde, în cel mai rău caz, atunci cînd toate locurile sînt ocupate, eşti primit în sala de mese, pentru a dormi pe scîndura scaunelor puse cap la cap, ori direct pe duşumea, dar "este indamisibil să culci un copil într-un asemenea loc!". Ştiam, de asemenea, că mai există şi hoteluri, cu camere dinainte rezervate de la agenţia de turism de pe Calea Moşilor, aproape de Bucur Obor (puteai vedea pe o hartă a staţiunii, locaţia hotelului şi chiar cum arată stabilimentul şi cît de aproape este de restaurantul unde îţi vei consuma bonurile valorice) unde nu te deranjează nimeni, însă trebuie să uneşti paturile căci nu-ţi permiţi "să doarmă copilu' pe patul pliant care cade la cea mai mică atingere!", iar trei paturi reprezintă un efort financiar prea mare pentru nişte bieţi bugetari! În cîţiva ani am învăţat cam tot ce se putea şti despre gazde, despre metodele lor de a-şi face publicitate, de genul "aicea a stat o noapte şi dom' inginer Ionescu de la voi de la întreprindere... el v-a trimis, nu-i aşa?", despre faptul că nu trebuie să le superi prea tare sau că e indicat să le faci conversaţie în fiecare dimineaţă, atunci cînd le rogi să-ţi încălzească o apă pentru cafea, care nu intră în preţul camerei sau seara să le povesteşti despre excursia de pe munte, dacă din norul care aproape că le-a inundat grădina de zarzavaturi, a plouat şi pe cărarea ta spre cabana Diham sau dacă ai întîlnit pe traseu urşi, ciobani, sau turişti cazaţi în locuri mai puţin prielnice decît ale lor. Trebuia să fii conştient că a