Sînt imagini mai vechi decît cele pe care ţi le-au dat televizorul şi cinematograful. Sînt mai modeste: stau în culcuşul pe care şi l-au găsit în capul tău şi rareori intră în vorbă cu alte imagini; iar atunci, probabil că sînt timide; se simt imature, depăşite; se simt ca nişte rude mai puţin onorabile, pe care le găzduieşti din milă, dar pe care le-ai evacua fără parlamentări, dacă te-ai împiedica prea des de ele. N-au de ce să se teamă: n-ai avea cum să le evacuezi. De fapt, e suficient să te întîlneşti din nou, într-o Dilemă de acum un an, cu cineva pe nume Corto Maltese, aşa cum îl descrie Adrian Cioroianu: "cu ochii romantici sub sprîncenele umbroase şi tras ca prin inel", cu "nişte misterioase ţigarete subţiri" şi "cercel în urechea stîngă", cu "mantaua-i scurtă de marinar" şi "pantaloni invariabil albi", şi în palma stîngă o falsă linie a norocului, "lungă cît Calea Lactee", pe care şi-a crestat-o singur, ca să arate că nimic nu ne este scris, decît ceea ce scriem noi înşine. Corto Maltese, eroul benzilor desenate ale lui Hugo Pratt. E suficient să citeşti descrierea şi imaginile încep să cînte. Spre deosebire de Cioroianu, n-am luat din aventurile lui Corto fantezia de a ajunge marinar. Dar cîte n-am luat! Dacă la început desenele mi se păreau urîte şi înspăimîntătoare, Corto a devenit, treptat, mai înalt cu două-trei capete decît ceilalţi aventurieri din revista Pif. (Cu personajele comice e altă poveste: aş vrea să arăt că superstarul canin al publicaţiei nu era insipidul Pif, ci imperturbabilul, magnificul Gai-Luron - intelectualul revistei; sau că, într-o revistă atît de apăsat educativă ca Pif, anarhistul de Concombre Masqué - o splendidă creaţie dadaistă - era o binecuvîntare. Dar trebuie să mă întorc la Corto.) Rahan & co. erau pentru copii; Corto te călăuzea spre adolescenţă. La bulele replicilor sale contribuiau, parcă, toţi marii aventurie