despre elitele locale Mă gîndesc serios la această întrebare, începînd cu o după-amiază de vară, cînd, pe terasa de la Spring Time, din Piaţa Victoriei, un prieten mi-a cerut să-i dau un exemplu de tînăr pe care eu îl văd "de succes" în curînd. Întrebarea m-a derutat un pic, nu atît prin conţinutul ei, latent în mintea fiecăruia dintre noi, cred, cît prin felul în care a fost formulată. Pentru că niciodată nu gîndisem aşa problema. De cîţiva ani citesc (retrospectiv, eu însămi am 22 de ani) revista 22 şi revista Dilema, citesc despre tinerii Patapievici şi Cărtărescu, observ felul în care "adulţi" importanţi ca Liiceanu, ca Manolescu, vorbeau despre ei aproape întotdeauna elogios şi aproape întotdeauna subliniindu-le această virtute care le este tinereţea. În acelaşi timp, observ în numerele actuale ale acestor reviste atitudinile acestor adulţi de vază faţă de acest subiect. Fie nostalgie, gîndindu-se la propria lor tinereţe, fie recunoştinţă, cînd e vorba de tinerii din decembrie 1989, fie înţelegere, cînd e vorba de frustrările lor de "generaţie de sacrificiu" sau de sprijinul, niciodată suficient, se spune, acordat tinerilor, fie furie, cînd e vorba de "băieţii de cartier", fie îngrijorare, cînd e vorba de votanţii lui Vadim Tudor, surprinzător de mulţi tineri. În plus, televizoarele ne arată că subiectul e unul potrivit pentru demagogie şi pentru populism, vorbindu-se întotdeauna despre programele de sprijinire a tinerilor (talentaţi, mai ales), sau despre vreun discipol pe care vreun lider de partid îl poate sprijini (şi afişa cu mîndrie), aşa cum e cazul tînărului şi celebrului, vai!, Vlad Hogea. Sînt întodeauna uimită să citesc sondaje serioase şi născute din angoase serioase, despre cît la sută sînt tineri în redacţia vreunei reviste, care e media de vîrstă în vreun partid, în orice organizaţie, de fapt, ca şi cum prezenţa tinerilor acolo, în număr