Nu sînt multe reclamele care stîrnesc întrebări. Din păcate, nici întrebările care ne fac să gîndim, ceea ce, socratic vorbind, înseamnă că, între emisfera stîngă a creierului şi produsul publicitar există, în cea mai mare parte a cazurilor, o relaţie incertă. Am să vă dau un exemplu: spotul cu doamna care este nevoită să sară de la etaj în timpul unui incendiu (Prigat Activ). Inutil, după părerea mea. Inutil (tot socratic vorbind) să fugă din faţa morţii ca să fie făcută de rîs în faţa noastră şi inutil să ne punem toate aceste întrebări, cum ar fi: - Ce substanţă din băutura în cauză determină activarea prostului gust (rămas, probabil, în stare latentă la oricare din noi de pe vremea copilăriei), dat fiind că, în raport cu "glumele" unor puşti neastîmpăraţi de 7 ani şi cele ale unor pompieri trecuţi de maturitate, trecerea timpului nu are nici o relevanţă? - Dacă trebuie să alegeţi între produs, denumirea lui, definiţia adjectivului activ din Dicţionarul explicativ al limbii române şi reclama însăşi, ce anume aţi interzice? - Este grotescul o zonă recomandabilă creaţiei publicitare? În caz afirmativ, de ce nu sîntem lăsaţi să ne manifestăm liber şi în ariile de imediată proximitate cum ar fi: scabrosul, morbidul etc.? - La ce bun să nimereşti salteaua de protecţie într-o cădere liberă dacă dai peste doi pompieri care au consumat Prigat Activ înainte? - De ce poartă femeile, după o anumită vîrstă, chiloţi cu mînecuţe - pardon, cu picior - vara? - Există o legătură între natura forţelor implicate într-o cădere liberă şi a celor determinante în cazul căderii în ridicol? - De ce să ne mai ambalăm? Între maieutică şi starea de perplexitate generată de o reclamă cel puţin prost gîndită nu există, cu siguranţă, nici o legătură. Alice POPESCU
Nu sînt multe reclamele care stîrnesc întrebări. Din păcate, nici întrebările care ne fac să gîndim, ceea ce, s
