Grecia ţi se oferă de la început ca "exotică", grecească pînă în măduva oaselor, adică specifică, distinctă, unde totul este "tradiţie grecească" sau, eventual, "new tradition". Chiar dacă refuzi ghidurile şi ofertele turistice prea insistente, tot aduci cu tine o poveste a Greciei, care te va orienta în căutarea propriei tale "Grecii profunde", regăsind astfel curiozitatea orgolioasă a "călătorului" în locul celei înregimentate a "turistului". După ce ne-am făcut, rapid, plinul de Greek coffee şi ouzo, de live Greek music and dance şi plaje mediteraneene specific greceşti, am pornit aşadar pe orice drum ce ducea spre interiorul insulei, în căutarea unui autentic ascuns, inevitabil, în comunităţile mici din afara traseelor turistice. Am străbătut astfel întinderile pietroase acoperite de măslini zbîrciţi, adăpostind la umbra lor firavă cîte o capră sau o oaie costelivă, am urcat văi secate de arşiţă şi am privit de pe înălţimi desenul albastru al golfurilor. Am descoperit astfel, în cel mai pietros colţ de munte, Kastro, o aşezare ce părea părăsită, pe care nu poţi să nu te întrebi cine ar dori să o locuiască. "Nimeni!" - ne-a răspuns singurul cîrciumar, atunci cînd l-am întrebat. Voi veniţi aici o oră şi vi se pare pitoresc. Eu însă aş înnebuni dacă aş locui aici. Am o casă jos, în Limenaria, şi una aici, cîrciuma asta, pentru turişti." "Şi ceilalţi oameni?" - am întrebat noi. "Nu mai locuieşte nimeni aici de ani de zile. Unii şi-au refăcut locuinţele familiale ca reşedinţe de vară. Mai vin aici cu toţii o dată pe an, de hramul bisericii." Am mers aşadar mai departe. Şi în cele din urmă am găsit ceea ce căutam: satul grecesc adevărat! La o întorsură neaşteptată a unei uliţe strîmbe ne-am pomenit în piaţa mică umbrită de un platan imens, unde bărbaţii satului beau cafea şi joacă table sau cărţi. Puţin mai deoparte, patru-cinci femei stau la taclale. În faţa