Aveam un vecin care semăna cu Nick Nolte. Eram copii şi jucam fotbal pe stradă, în faţa unei întreprinderi de stat în a cărei curte hămăia un cîine mare, bătrîn, urît şi rău. În curte erau doi vişini, trei meri şi mai mulţi corcoduşi. Fiind bătrîn, cîinele era încet; noi eram tineri şi sprinteni. Era o situaţie puţin paradoxală, pentru că prietenul meu semăna cu Nick Nolte, dar Nick Nolte nu era încă celebru pentru români. Amicul din vecini a crescut frumos, a făcut şcoală cît să nu roşească printre vecinii săi de bloc, iar la un moment dat s-a înamorat de o puştoaică brunetă şi frumuşică ce stătea la bunică-mea în gazdă, care nu semăna cu nici o actriţă reperabilă, dar avea alte calităţi - cum ar fi că se pregătea, într-un liceu de Alimentaţie publică, să devină ospătăriţă (ceea ce s-a şi întîmplat). Azi, bărbatul tot mai seamănă cu Nick Nolte, dar este şi foarte diferit - poate pentru că s-a căsătorit cu altă femeie. Bunicul meu matern semăna cu Burt Lancaster la faţă - ochi, frunte, mustaţă şi bărbie. Altfel, desigur, numai diferenţe. Burt Lancaster nu făcuse războiul în Rusia, nici nu citea ziarul Sportul, nici nu-l înjura din orice pe Ceauşescu şi nici nu sugea bomboane verzui de mentă. Spre deosebire de actor, bunicu-meu dezvoltase şi un fel de pasiune timidă pentru Gerovital - era încă la modă la finele anilor '70 -, dar care nu l-a ţinut mult. Ani de zile după moartea lui, mai treceam prin cimitir şi mă opream lîngă crucea-i, preţ de o ţigară (solidaritatea viciului, şi bunicul fumase). Cimitirul era lîngă parcul oraşului şi o dată, licean fiind, ieşisem cu o domnişoară la plimbare; o plimbare în care am încris şi ritualul cu ţigara, iar domnişoara - care aducea vag cu Marylin Monroe - a mers, numai că a fost puţin contrariată. Şi azi mă mai întreb dacă a fost numai o întîmplare că Marylin s-a sinucis, acum 40 de ani, exact în anul în care Lancaster f