Cu o iubită inexistentă, am făcut cîndva, să fie 20 de ani, un băieţel inexistent căruia azi îi dau ca de obicei, săptămînal, precum îmi cere, veşti despre mine şi sănătatea mea: Băiatul meu, află că a murit un scriitor care n-avea încredere în oamenii ce-i vorbeau despre suflet ca despre nas; mai află că s-au descoperit, în America Latină, indicaţiile unui fost dictator care cerea ca poliţia să nu tortureze decît pînă la limita rezistenţei umane; mai află că un mare savant în studiul cancerului a zis că toată speranţa stă în puterea noastră de a ne înşela; nu-ţi voi ascunde că în cea mai bogată ţară din Europa - tapetată numai cu bănci şi pisoare din marmoră - mulţi tineri au ieşit pe stradă strigînd că nu vor să trăiască murind de plictiseală, ceea ce mi-a dat ideea de a le scrie şi a-i îndemna să organizeze o zonă liberă de plictisism unde să citească zilnic textele abundente în care Cioran face elogiul plictiselii; pe urmă să ştii că poţi fi eroic hotărînd, de preferinţă într-un amurg, pînă unde poţi să mergi cu laşitatea, pînă aici şi nu mai departe; în ce priveşte nemulţumirea de sine - despre care vrei să ştii deja unele amănunte, şi te înţeleg fiindcă fiecare vîrstă are zona ei de turbulenţă - pot să-ţi spun, din practica mea, că ea nu apare de la bun început ca o nenorocire; iniţial ea are logica liniştită a unei îndreptăţiri; e firească; e inocentă; va deveni o problemă cu cît te vei maturiza mai inteligent; ea creşte precum calomnia în aria lui Don Basilio; există o fază a ei - aşa cum şi luna de pe cer are faze - cînd apare chiar ca o autocalomnie; nu te lăsa derutat - dacă vrei să te păstrezi inteligent, ea - aceasta-i viclenia ei divină şi diabolică - se va instala ca o boală incurabilă; orgoliul e un leac ineficient şi, mai mult, contraindicat; de aceea, insist - nu te dedica literaturii, artelor! Acolo e domeniul unde proliferează factorii de