Despre reţetele de succes, în special preluate din scrierile autorilor occidentali, am mai vorbit. La Editura Curtea Veche a apărut, însă, o variantă neaoşă a poveştilor de succes: Andreea Marin, Povestea succesului, narată de Alexandru Răducanu. Reacţiile pe care mi le-a stîrnit volumul în cauză au fost controversate: cea dintîi, declanşată de lirismul exagerat al unor pasaje şi de frecvenţa locurilor comune a fost, evident, critică; următoarea reacţie, dintr-o perspectivă, să-i zicem, educaţională, a fost mai constructivă: m-am gîndit că, pentru cei mai creduli dintre noi, povestea cuiva care a reuşit luînd totul de la zero şi explicarea însuşirilor de care ai nevoie pentru aşa ceva, poate fi chiar utilă ca exemplu de viaţă. Căci povestea Andreei Marin în viziunea lui Alexandru Răducanu este un amestec de lirisme şi comentarii deloc obiective (este evident că autorul a fost fascinat de personalitatea vedetei), cu observaţii despre şi dovezi ale unui comportament numit, în stil American Dream, de învingător. Cred că într-o lume fostă, mult timp, a lîncezelii şi fatalismului, acest tip de alte modele, chiar cu riscul inevitabilelor locuri comune, îşi au rostul, pentru a mai urni lucrurile din loc. Dar să lăsăm cartea să-şi dezvăluie, direct, ambele laturi. "M-am născut într-un oraş de provincie, în lumea lui Creangă", îşi începe Andreea povestea. "Strada copilăriei e universul fericirii depline", continuă ea, "nicicînd cerul nu mi-a părut la fel de senin ca atunci cînd îl priveam de pe aleea înţesată de copii", continuă Andreea, în binecunoscutul stil mioritic ce îmbină elementele naturii cu stările noastre. Sînt gata să mă revolt împotriva unui stil ce, prezent în majoritatea emisiunilor de televiziune din zona divertismentului, de pe vremea odiosului, mi-au banalizat simţul estetic.

Totuşi, mă temperez gîndindu-mă la publicul Surprizelor, care împărtă