* Adrian Mihalache, Navi-Gând-ind. Introducere în cibercultură, Editura Economică, 2002. Adrian Mihalache este, de fapt, profesor de "fiabilitate" la Politehnica din Bucureşti; cum n-am mai formulat-o niciodată cu atîta "economie" enunţiativă, mărturisesc că fraza aceasta este şocantă chiar şi pentru mine... Pentru cititorii Dilemei - cărora eseurile sale pe cele mai diverse teme şi cronicile de teatru le-au impus imaginea unui spirit mai curînd umanist, în care "l'esprit de géometrie" transpare în arhitectura discursului şi în lexic, iar "l'esprit de finesse" este peste tot -, presupun că este de-a dreptul năucitoare: cum, Adrian Mihalache, adică domnul acela ce pare desprins dintr-un salon de secol XVII(I) francez (deşi, sincer, nu-l văd purtînd perucă pudrată!), a cărui causerie intelectuală este fermecătoare în acelaşi timp în care este pedantă, erudită în aceeaşi măsură în care este dezinvoltă, ş.a.m.d., el (tocmai el!) să predea fiabilitatea la Politehnică?! Allez voir ça! Ce să caute A.M. acolo, cînd locul lui este la Institutul Francez, să ţină conferinţe despre absolut orice? (Să nu ne întrebăm "ce este fiabilitatea"; nu ne foloseşte la nimic să ştim.) Şi totuşi. Dacă va deschide cartea sa Navi-gând-ind (Introducere în cibercultură), cititorul Dilemei va da peste o culegere de 110 + 1 eseuri (+ 1 fiind Cuvîntul-înainte: "Incursiuni în ciberspaţiu") cu titluri ingenioase (uneori provocatoare, alteori chiar jucăuşe) precum: "Ciber-Marx", "E-mail-uri şi camee", "Ciber-pornografie în Faust II", "Scufiţa Roşie pe Internet", "Proletari din ciberspaţiu, uniţi-vă!", "Înjurături pe www", "Povestea lui @", "Venea o moară pe... amazon.com", "Anti-Malraux", "Scandalul excrementelor de elefant", "Căutîndu-l pe Dumnezeu în ciberspaţiu" etc. Scrise alert, fără a recurge la jargon decît atunci cînd este strict necesar, aceste eseuri ne pot da o idee despre ce ar put