Dan Puric"Energia pe care o dau eu publicului se cheama dragoste". - Stea a Nationalului bucurestean, Dan Puric calatoreste demult pe orbita internationala, incarcat de premii ca un pom de Craciun. Nelinistit si inventiv, capabil de o exceptionala expresie corporala, el a innobilat pantomima, trans...
Dan Puric"Energia pe care o dau eu publicului se cheama dragoste"
- Stea a Nationalului bucurestean, Dan Puric calatoreste demult pe orbita internationala, incarcat de premii ca un pom de Craciun. Nelinistit si inventiv, capabil de o exceptionala expresie corporala, el a innobilat pantomima, transformand-o intr-un limbaj teatral -
Iarba frageda de acasa
- "Nu poate fi confundat cu nimeni. Irezistibil. Inimitabil. Astfel ar putea fi definit fenomenul Dan Puric. Pantomima si-a gasit Maestrul." Citez in introducerea discutiei noastre doar una din numeroasele cronici care v-au fost dedicate in presa internationala, entuziasmata de creatia dvs. Sunt si oameni care au curaj sa apropie de numele Dan Puric un cuvant foarte scump: "genial". A existat, oare, in viata dvs. un moment de iluminare, de presimtire a faptului ca veti urma un alt parcurs decat cel al oamenilor obisnuiti?
- Eu m-am nascut la Buzau in 1959 si, intr-adevar, in copilarie am avut o perioada daca nu de iluminare, in orice caz de lumina nemaipomenita - pentru ca am copilarit la Nehoiu, in munti. Parintii mei erau medici acolo... vedeam de dis de dimineata muntii. Muntii imi vorbeau pe limba lor, pasarile isi ziceau muzica... Chiar daca nu este iluminarea despre care ma intrebati, este totusi un cerc de lumina care s-a pogorat pentru totdeauna in viata mea. Inca nu intrasera excavatoarele comunismului ca sa astearna beton peste iarba frageda. Apoi ai mei m-au adus la Bucuresti. Aveam 7 ani si eram fascinat de locomotive. De la scoala tin minte tot lumina,