Ne pare rau sa se arate ca am avut dreptate cind, in paginile acestui ziar, aratam ca primeam la Bruxelles din ce in ce mai multe semnale ca se pune de o actiune europeana de mare amploare impotriva retelelor de traficanti romani care au impinzit deja marile capitale ale continentului nostru. Si nu ma indoiesc ca, daca functionarii din misiunea Romaniei pe linga UE au fost fost cit de cit atenti, aceste informatii ar fi trebuit sa ajunga demult si acasa, au fost procesate si prezentate factorilor nostri responsabili si guvernamentali, aratindu-se si toate implicatiile politice ale unei asemenea situatii. Dar, discutind cu un inalt responsabil european, am fost intrebat de ce nimeni din structurile guvernamentale din Romania, de ce nimeni din ambasadele noastre in capitalele UE nu are vreo reactie, de ce nimeni nu pare preocupat de problema, de ce nimeni nu pare sa vrea sa inteleaga ca, in asemenea situatie, vor exista consecinte foarte serioase?

Raspunsul il stiam, il stiti si dvs. dar, din pacate, este imposibil de dat pentru ca nici macar nu poate fi inteles de mentalitatea occidentala. Cum sa le spui ca teme ca: „protectia frontierelor“, „controlul fluxului de emigranti clandestini“, actiunile de cooperare in cadrul centrului SECI de la Bucuresti sub egida Pactului de Stabilitate in vederea dezmembrarii retelelor de traficanti de persoane etc., etc., au fost prioritare atita timp cit trebuia atins obiectivul politic de a scoate Romania de pe lista neagra a vizelor, bucurindu-ne ca, in primele luni de iarna din 2002, nimic nu parea sa dea motive de ingrijorare, singurul criteriu de analiza, repetat pina la obsesie, fiind ca „in primele luni ale anului 2002 nu s-a observat o crestere importanta a fluxului de plecari spre tarile din UE“? Cum sa le spui ca, acum ca si anul trecut, ca si acum zece ani, ca si acum douazeci de ani, exista obsesia de a nu spune „ni