Mi-am zis apoi ca sarcina mea de a modera o intalnire cu dvs. nu e deloc usoara, de vreme ce avem in fata cele mai mobile personaje de pe scena politica romaneasca. Mi-e greu sa nu-mi vina in minte, de cate ori il vad pe d-l Basescu (la televizor, pentru ca in carne si oase cred ca il vad prima oara), vorbele cu care l-a intampinat pe Petre Roman in timpul campaniei prezidentiale din 2000 - "Petrica, esti cel mai bun!" -, urmate de o lunga si duioasa imbratisare, pentru ca apoi sa-l elimine de la sefia PD-ului in doua clipe. Domnul Valeriu Stoica, la randul domniei sale, este, cred, campionul aliantelor politice facute si desfacute in acesti ultimi ani, al oamenilor pe care i-a imbratisat si de care apoi s-a desprins cu graba cu care ii imbratisase. Dar pe semne ca tocmai aceasta mobilitate este semnul fortei si al vitalitatii politice si noi, intelectualii mai lenti, vom fi obligati, pentru a va intelege, sa ne adaptam la aceste reguli ale vietii politice, asa cum functioneaza ele, cel putin la noi.
Tema intalnirii noastre este: cum se poate reface o unitate a opozitiei si atunci era firesc sa va invitam pe dvs., ca presedinti ai celor mai importante partide din opozitie: PNL si PD. In cuvantul meu introductiv, de moderator al intalnirii, ma limitez sa va pun cateva intrebari, care pun totodata in lumina obstacolele care stau in fata unei posibile aliante politice.
Nu numai noi, cei de aici, dar intregul electorat roman avem experienta unei coalitii, Conventia Democrata, care, dupa castigarea alegerilor din 1996, nu a functionat. Majoritatea romanilor isi plasase sperantele in dvs. si astepta o rezolvare a problemelor societatii romanesti care sa ne aseze pe un drum nou. In loc de asta, PD-ul, daca nu ma insel, a dat semnalul discordiei. In loc sa stea cu fata catre tara si catre problemele ei, Conventia i-a intors spatele, oferind spectacolul unor