Élisabeth ROUDINESCO
La ce bun psihanaliza?
Traducere din limba franceza de Dara Maria Strainu, Editura Trei, Bucuresti, 2002, 170 p., 99.000 lei
Contestarea psihanalizei a insotit cu fidelitate, de-a lungul ultimului secol, reusitele si impunerea ei ca stiinta fundamentala. Dupa o prima perioada in care psihanaliza era acuzata de pansexualism (tinta fiind eseurile lui Freud, se-ntelege), incepind cu anii ’80 noile perspective ale contestarii s-au dovedit a fi scientiste si utilitariste. S-a incercat apoi punerea in umbra a tratamentelor psihice rationale, inspirate de psihanaliza, pe fondul progreselor spectaculoase ale psihofarmacologiei. Spune Élisabeth Roudinesco: „In principiu, ar fi trebuit sa se pastreze un echilibru intre tratamentul cu medicamente psihotrope si psihanaliza, intre evolutia stiintelor creierului si perfectionarea modelelor semnificative de explicare a psihicului. Nu s-a intimplat insa asa“ (p. 46).
Tezele antefreudiene revin in actualitate, ideea de inconstient este neutralizata ca inconstient cerebral (vezi teoriile lui Marcel Gauchet) sau chiar abolita si, pe acest fundal, isi fac locul tot felul de spiritisme si samanisme. Paradoxal, insasi psihanaliza fusese caracterizata de catre neurobiologi, in perioada contestantiei scientiste, drept „un samanism fara fundament teoretic“.
Celebrul Manuel diagnostique et statistique des troubles mentaux (DSM), elaborat in 1952, prezinta astazi, la a patra editie, o realitate clinica cenzurata, edulcorata prin eliminarea treptata a terminologiei psihiatrice si psihanalitice. Fenomenul pare sa aiba implicatii mult mai profunde: „O data cu fetisizarea actuala a tuturor diferentelor – DSM IV, inconstienturi disociate, personalitati multiple, polarizare asupra traumei sexuale, politica a sexelor bazata pe categorii simpliste s…t asistam la o ofensiva care is
