Si Ionescu e victima unor inexactitati, minore, de informare - de pilda, fixeaza intoarcerea lui in Romania la 14 ani, in 1923 (p. 45), iar nu la 13 ani, cand a avut loc de fapt; dar mai ales el e victima unor erori ce provin din lipsa de finete psihologica in interpretarea faptelor.
Autoarea, careia ii repugna tot ce tine de etnic si de national (pe care le confunda intotdeauna cu excesul lor, cu etnicismul si nationalismul), explica neaderenta lui Ionescu la antisemitism si la nationalism intr-un mod surprinzator si cam grosolan: prin originea lui etnica evreiasca (p. 49). Iar insultele grele ale lui Ionescu la adresa armatei romane din ultima sa Scrisoare din Paris le pune nu pe seama amintirilor rele de soldat ale lui Ionescu, ci pe seama faptului ca armata romana, in principal ofiterii: "sétaient distingués, rappelons-le, par leur participation ŕ lextermination des Juifs en Bessarabie, en Bucovine, en Transnistrie..." (p. 395).
De acord, dar cu conditia sa aduca proba ca Ionescu a stiut, la 19 martie 1945, cand si-a scris textul, de contributia armatei romane la exterminarea evreilor. Altminteri, suntem in speculatie pura. Oricum, textul lui Ionescu nu contine ceea ce sugereaza L.-L.
Autoarea are, de altfel, ca metoda de lucru o anume tehnica, foarte sugestiva, a contextualizarilor fortate. De pilda, il incrimineaza pe Eliade, aflat, in vara 1941, in legatia romana de la Lisabona, pentru ca nu comenteaza in nici un fel in jurnalul sau pogromul de la Iasi din 29-30 iunie. Autoarea e sigura ca Eliade a stiut de nenorocire - "il nest pas pensable que limplication du gouvernement portugais dans un événement survenu en Roumanie nait pas fait de remous ŕ la légation roumaine de Lisabonne" (p. 290) - si aproape sigura ce-a gandit Eliade despre masacrarea evreilor: "Peut-ętre jugeait-il lévénement trop mineur - en somme, quelques cent
