Un recent interviu acordat de Sorin Antohi revistei iesene Timpul repune pe tapet chestiunea „corectitudinii politice“. Dupa cel intervievat, revista Observator cultural incearca „sa indigenizeze la noi canonul «corectitudinii politice», aparent din convingerea ca asta este solutia problemelor Romaniei (trecute, prezente si viitoare). Este un proiect superficial si discutabil, pe care il inscriu in linia mimetismelor noastre traditionale, de la bonjurism incoace, desi e prima tentativa sistematica de a importa o ideologie americana [...]; este mai curind o parte a problemelor romanesti decit o solutie“. Intr-adevar, in mai multe rinduri, in paginile acestei publicatii – vazuta de mai multa lume ca un soi de virf de lance al acestei ideologii – au aparut explicit afirmari ale adeziunii la corectitudinea politica. In mai multe rinduri, mai multi autori, din redactie si din afara ei, s-au pronuntat – explicit ori numai implicit – in favoarea corectitudinii politice. S-a intimplat ca si eu sa fi semnat asemenea declaratii, nu pentru ca as fi unul dintre membrii redactiei, vreun colaborator constant al ei ori vreun intim al lui Ion Bogdan Lefter (cu care, la drept vorbind, ne stim destul de vag, mai mult din scris), ci pentru ca aparam un model de democratie participativa, in care vad necesitatea unei egalitati de sanse adincite in diversele directii pe care le presupune. Aceasta largire si adincire s-ar cuveni facuta catre toate grupurile oarecum marginalizate de discursul statal centralist, care imparte, par force, lumea in majoritate si minoritati. E un model de democratie occidentala ce se situeaza in mod vadit impotriva vechilor noastre naravuri voluntariste, centraliste si chiar discriminatorii, si chiar impotriva altor modele de democratie, mai autoritariste, pe care le-am parcurs si noi in trecut. Sub raportul originalitatii, e clar ca avem de-a face cu un import.