Am primit un e-mail de peste Ocean, din Canada, în care mi se reproşează că nu par destul de convinsă de faptul că "rolul Americii şi al politicii ei agresive în lumea arabă, inclusiv sprijinirea constantă şi necondiţionată a tuturor acţiunilor statului Israel a dus la explozia de terorism"! Absurdul e desăvîrşit. Nu despre "rolul Americii"era vorba în articolul meu, ci despre modul în care un documentarist - Michael Moore, într-un film despre fenomenul violenţei la americani, Bowling for Columbine, văzut la Cannes - ignoră într-o voioşie nuanţele, în favoarea propriei demonstraţii, şi în stilul unui (de altfel, inventiv) cinema de propagandă. Sau de contrapropagandă. (De care, totuşi, daţi-i voie unui cronicar din Est să fie sătul!) Despre asta e vorba, şi nu despre ceea ce concluzionează e-mail-ul transoceanic: "Ce magică poate părea America văzută printr-un ochean estic!"Mă simt obligată să declar că, prin ocheanul meu estic, America nu apare deloc magică (e, poate, o chestiune de gust). Ceea ce nu înseamnă că poţi fi de acord cu toate exagerările lui Michael Moore. De pildă, iată încă un exemplu: mama unui băieţaş violent din film, o femeie simplă, fără nici o calificare, face o navetă lungă, pentru o slujbă mizerabilă, undeva într-un restaurant. Biata femeie!, îţi spui, şi eşti de acord nu numai că "viaţa e nedreaptă"dar şi că sistemul e nedrept! De aici, însă, şi pînă la a-l urmări, cu aparatul de filmat, în uşa maşinii, pe proprietarul acelui restaurant, pentru a-l culpabiliza, e cale lungă! Michael Moore o face fără să clipească. O obliga proprietarul pe acea femeie să vină de la mare distanţă ca să muncească la el? De bună seamă că nu. Era proprietarul de vină că odrasla femeii devenise un pericol public? De bună seamă că da, pledează, indirect, Michael Moore. Or, am putea pleda noi, femeia era liberă să-şi caute altă slujbă, era liberă să se mute unde