Pe vremuri, în publicaţii, exista o rubrică intitulată astfel şi care mai târziu avea să se numească prozaic, diverse... Constat cum evoluţia limbii, şi nu numai a noastră, o apucă întotdeauna pe căile din ce în ce mai îndepărtate faţă de concreteţea observaţiei ca şi a pitorescului ei. E ce spunea odată un lingvist, anume că substantivele, mai ales, au tendinţa de a se desprinde de originele lor naturale sau spontane, abstractizându-se din ce în ce mai mult până la pierderea identităţii veritabile.
Nu-mi mai aduc aminte numele lingvistului. Deşi, mă suspectez... Unii recurg la alţii, însuşindu-şi afirmaţiile lor scrise, fără să-i citeze. Mie, câteodată, mi se întâmplă inveres: pun pe seama altora, din prudenţă, ceea ce, de fapt, îmi aparţine. Exces de modestie? O grijă exagerată?...
Aşa, răsfoind un vraf de hârtii desperecheate, dau de fel de fel, (într-adevăr!) propoziţii, fraze, auzite, citite, întâmplător, şi pe care le-am consemnat în vederea unor pagini de roman, de mai târziu, probabil, mă gândesc eu acum; deşi există în mine, veche, şi o manie de a fotografia pe loc şi gratuit orice (însemnând lucrul pe hârtie) - nu se ştie niciodată, presupun, la ce-mi va folosi...
De pildă, această replică a lui G. Călinescu, cine ştie cum însuşită: "Fugi de-aici că-mi infirmi ipotezele!"- în paranteză: despre Veronica Porumbacu. Dumnezeu s-o odihnească. Sau: I soldi non fanno la Gloria, banii nu aduc Gloria, - hm, pentru cine nu-i are! Sau The Hunger increases the Art, foamea ascute arta, - ce-i drept e drept. Şi fraza următoare pentru care nu pun mâna în foc: Băşcălia la francezi este o băşcălie superioară, o trans-băşcălie - făcu Eugen Ionescu - Mitică soigneusement deghizat.
4 martie, 1977, ora 21,22 - după cutremur: Cărămizile au căzut, să zidim cu piatră cioplită; smochinii au fost tăiaţi, să punem în locul lor cedrii... (Noul Testame
