În cazul meu, descoperirea destinului şi operei lui B. Fundoianu a pornit de la o constatare pronunţată de profesoara mea, doamna Maria Kavková, care, la un seminar de literatură română, l-a caracterizat pe Fundoianu drept "o problemă nerezolvată"a poeziei interbelice, fiindcă G. Călinescu, în Istoria sa, îl încadrase printre "tradiţionalişti", deşi se ştie că poetul era un reprezentant de seamă al avangardei literare româneşti. În toamna anului 1967 am plecat la Bucureşti, la o bursă de şase luni, cu scopul să urmez cursuri la Universitate şi să redactez o lucrare de diplomă cu privire la viaţa şi opera lui B. Fundoianu. Atunci, cu cîteva mici excepţii, nu existau studii monografice despre el, trăiau însă contemporanii lui: pictorul M.H. Maxy (în perioada aceea directorul Muzeului de Artă), scriitorul şi editorul Saşa Pană (în casa căruia se afla o excepţională arhivă a publicaţiilor de avangardă), publiciştii F. Brunea-Fox şi Sandu Eliad, cumnatul poetului Paul Daniel (soţul Rodicăi, surorii mai mici a lui Benjamin). Au fost cu toţii foarte binevoitori, unul mă recomanda altuia, îmi povesteau cum îl cunoscuseră pe Fundoianu (de exemplu dl Brunea-Fox locuia într-o vreme cu el, la Bucureşti, pe strada Anton Pann), îmi arătau corespondenţă păstrată. În felul acesta, extrem de plăcut şi incitant, am aflat multe date utile pentru partea biografică a lucrării. Cercetarea a continuat la Biblioteca Academiei, unde am găsit nu numai opera lui Fundoianu scrisă în româneşte (Tăgăduinţa lui Petru, Imagini şi cărţi din Franţa, Privelişti), dar şi culegerile şi eseurile publicate în Franţa (Ulysse, Titanic, L'Exode, Rimbaud le Voyou, La Conscience Malheureuse, Faux Traité d'Esthétique). Publicaţiile de avangardă se aflau atunci la etaj, la Fondul special. Cu toate acestea, am reuşit să fotografiez multe pagini din ele (xeroxuri, bineînţeles, nu existau atunci) jos, la subs