Specialiştii în management descriu un fenomen bizar: un om premiat printr-o mărire de salariu permanentă nu va fi la fel de permanent mulţumit. Mai precis, mărirea de salariu are efect doar în primele cîteva luni. Productivitatea - ca efect al fericirii induse financiar - creşte în prima perioadă pînă la o limită (în funcţie de puterile fiecăruia şi amplitudinea măririi), rămîne acolo ceva vreme, după care începe să descrească. Nu există măsurători foarte precise, dar e de aşteptat ca după circa un an, un angajat promovat pe scara salarială să muncească la fel ca şi unul a cărui plată a rămas pe loc. Şi-n plus, să se mai şi plîngă. Fireşte, poporul ştia asta de mult. Şi n-a fost nevoie de Harvard School of Economics pentru a stabili existenţa acestei maladii pe care naţiunea a convenit s-o arate cu degetul printr-o formulă simplă: "I s-a urît cu binele!". Cu răul însă, e imposibil să ţi se urască. Cu toate că meniul mediatic nu e foarte variat: scumpiri, crime, accidente şi, ocazional, nepotul crescut cu drag care îşi ucide mătuşica pentru banii de butelie. Noroc cu natura patriei şi clima ei, dereglată de influenţe străine de care, sînt convins, cercurile masonice vor da socoteală într-o bună zi. Mai simplu spus, de vreo două săptămîni, seceta ţine prima pagină a ziarelor. Gazetari aventurieri au străbătut porţiuni deşertificate ale judeţelor din sud şi s-au întors cu poze şi declaraţii ale martorilor. Televiziunile au transmis în direct fenomenul de secetă, caracterizat prin lipsa altei ocurenţe atmosferice (ca să nu existe nici o confuzie) cunoscută îndeobşte sub numele de ploaie. În sfîrşit, o Ligă a Agricultorilor (ce vremuri, în anii '90 am avut Liga Studenţilor... unde se duce ţara asta?) a cerut introducerea Stării de Necesitate pentru a salva ce se mai poate. Ca şi cum o pagină din Monitorul Oficial poate să strîngă norii deasupra Caracalului (în sem