Doamnei Carmen Tătăruş Justiţia, ca invenţie socială şi felul în care ea mediază relaţiile între oameni, reprezintă, fără îndoială, un domeniu fascinant al culturii. Felul în care s-au produs separările atribuţiilor celor care şi-au asumat în timp autoritatea reglementării ordinii sociale a creat momente semnificative privind concepţia despre dreptate şi înţelegerea evoluţiei societăţilor umane şi a umanităţii în general. În universul conflictelor umane, neliniştea societăţii privind violenţa în reglarea relaţiilor umane a luat expresii juridice, invadînd în modernitate spaţiul privat. La început, au existat răzbunările private în acord relativ cu ceea ce numim cutume profane.

Măgarul, un personaj important

al ritualului justiţiar Sfera juridică păstrează şi astăzi tensiuni între lege şi opinia publică. De multe ori, observăm că mentalitatea profană intră în dezacord cu cea specializată, care a produs legea: X a primit o pedeapsă prea mică sau prea mare pentru fapta săvîrşită. Desigur, aici intervine gravitatea ca percepută de victimă sau de agresor. Justiţia legală dispune de un spaţiu al interpretării pe care profanii îl atacă adesea sau îl consideră neinteligibil; argumentul unei imprecizii inerente nu mulţumeşte dorinţa de sentinţe sigure, ca la catalog. Individul profan acceptă cu greu cînd legiuitorul stabileşte o pedeapsă între X şi Y ani sau bani. Percepţia modernă a pedepsei este şi ea greu asimilabilă. Cine ştie unde duce? Pedeapsa în justiţia profană a existat dintotdeauna şi se practică şi astăzi la nivelul întregii societăţi. Toţi oamenii neîndreptăţesc, pedepsesc, îşi dau sau nu dreptate lor sau altora. Realităţile vieţii ne arată că formele şi conţinuturile pe care le capătă relaţiile între oameni depăşesc cu mult ceea ce este fixat de lege. Nedreptatea este o experienţă subiectivă inerentă fiecărui om care trăieşte printre oameni. În