Cand presa româna a anuntat aparitia volumului Alexandrei Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco: Loubli du fascisme, m-am întrebat, cu mare curiozitate, ce documente noi, necunoscute sau/si inaccesibile cercetatorilor români aduce acesta; daca cronologia, stabilita de mine, a implicarii lui Cioran în politic rezista la eventualele noi documente descoperite de cercetatoare, daca cronologia si ipotezele mele cu privire la Ionescu rezista la randul lor la posibilele noi documente descoperite de autoare etc. etc. Spre stupoarea mea, lectura volumului doamnei L.-L. ma obliga sa ma ocup nu de ce aduce ea nou (caci de adus, aduce cateva lucruri, mult mai putine decat se lauda), ci de lucrurile pe care le cunosc foarte bine: adica, lectura volumului doamnei L.-L. ma constrange, într-un mod jenant, sa ma ocup de ceea ce am publicat eu despre Cioran si Ionescu, în cartile mele si în reviste (în 22, în Adevarul literar si artistic, în Apostrof), si a trecut, fara ghilimele, fara note, fara semnalarea împrumutului, în cartea (bine documentata, nu-i asa) a Alexandrei Laignel-Lavastine. Mai simplu spus, sunt obligata sa ma ocup de felul cum Al. L.-L. a tratat textele mele ca pe un domeniu public.
Precizez de la bun început ca nu sunt singurul autor român pagubit. Si ca Al. L.-L. nu este la primul "împrumut" fraudulos - acesta s-a savarsit, cred, în volumul Filozofie si nationalism, Humanitas, 1998, în care capitolul "Afacerea Noica" în România e mai mult decît inspirat din volumul lui Adrian Marino, Politica si cultura, Ed. Polirom, 1996, si anume din capitolul Cazul Constantin Noica. In privinta acestui împrumut, autoarea îl citeaza de cateva ori pe Adrian Marino, dar nu de atatea ori de cate îl urmeaza, îi preia bibliografia, ideile, conexiunile. La volumul Eliade, Cioran, Ionesco..., am identificat înca patru exegeti români pagubiti; unul este Ornea; pe ceilal
