Puterea se năpusteşte în valuri asupra presei: legea lui Paşcu, legea audio-vizualului, modificările la Codul Penal prin ordonanţe de urgenţă. Opoziţia? Nu există la acest capitol. Ca la prea multe altele. Este cel puţin suspectă atitudinea unor miniştrii, secretari de stat, parlamentari PSD, şi nu numai, care doresc mai mult decît orice să închidă gura presei, jurnaliştilor adevăraţi şi nu plevuşcăi, care oricum nu contează. Răfuielile trec şi graniţele, ministrul de Externe (şi al Integrării) trage de urechi Canalul TV5 pentru felul în care a arătat România timp de 24 h, pe micul ecran. Un soi de cenzură, cristalizată în mentalitatea şi comportamentul politicienilor tinde să se manifeste agresiv. Cine nu este cu noi, este împotriva noastră! Şi, în consecinţă, trebuie pedepsit. Configuraţia actuală a societăţii noastre, stabilită de oamenii puterii, arată cam aşa: noi şi restul lumii. Drepturile sînt la noi, la politicieni, ca şi privilegiile. Responsabilităţile merg automat şi subînţeles în tabăra cealaltă. Cine nu înţelege asta şi are altfel de păreri, puncte de vedere ce nu coincid cu cele oficiale, îndrăzneşte chiar să le şi exprime, să critice, acea persoană imbecilă trebuie arătată cu degetul, şi ea, şi familia ei, trebuie sancţionată, tîrîtă prin tribunale, închisă, amendată, compromisă. Şi ea, şi ziarul, postul de radio sau de televiziune unde lucrează.
Nu mai există măsură.
Într-una din ultimele zile de dinaintea vacanţei s-au votat, într-un sfert de oră, lejer, într-o concordie minunată, tulburată vag de o singură voce, modificările la Codul Penal care îi privesc pe oamenii presei. Retorica mea funcţionează încă şi mă-ntreb: pentru faptele probate de jurnalişti - mită, corupţie, afaceri necurate, trafic de influenţă, destrăbălări, neruşinări - cîţi vinovaţi şi-au găsit pedeapsa în urma sesizărilor presei făcute cu argumente şi dovezi? Î
