Moartea timpurie a redus la cîteva pagini jurnalul american al Ioanei Em. Petrescu (1941-1990). Urma să fie construit a posteriori pe baza corespondenţei trimise acasă în cei doi ani de bursă Fulbright, pe care i-a petrecut împreună cu soţul ei, criticul Liviu Petrescu, în Los Angeles. Aşa, rămîne intactă doar materia primă a proiectatei cărţi, în trei variante, datorate celor trei destinatari: mama epistolierei, apoi Lena, o fostă colegă de facultate, şi Geta, colegă de catedră la Universitatea din Cluj. Fiecare eveniment este povestit, aşadar, în trei variante stilistice, după adagiul adaptat: le style c'est l'autre, evident în mai toate volumele de corespondenţă. Mama primeşte un soi de buletine de ştiri administrativ-financiar-culinare, precum şi amănunte didactice (e fostă profesoară). Lena are parte de "văicăreli" care trebuie ascunse "măicuţei bătrîne", fiind deci confesorul principal, cum se întîmplă adesea între prieteni de şcoală, între persoane care se formează împreună. în scrisorile către Geta predomină ştirile de interes "ştiinţific". Trifoiul epistolar despre viaţa unui universitar român, bursier în America, implică două niveluri de lectură: cea "pură", de azi, cînd informaţia conţinută în aceste pagini s-a banalizat, iar frazele subversive îşi pierd conotaţiile şi cea "istorică", din anul scrierii, mult mai spectaculoasă. Scrisorile au fost reunite de discipola şi prietena autoarei, Ioana Bot, în volumul Molestarea fluturilor interzisă (E.D.P., 1998). Titlul nu trebuie să înşele: nu e romanţios, ci participativ ironic. Este una dintre cele mai evidente mărci stilistice ale epistolierei. îndrăznesc să văd în acest titlu (ales de Ioana Petrescu însăşi) şi în episodul cvasi-cărtărescian la care se referă o autodefinire a autoarei şi a speciei spirituale din care face parte. O aspiraţie, fie şi subconştientă, la linişte, tihnă, ocrotire.

@N_