Alina Nelega-Cadariu îşi urmăreşte cu încăpăţânare programul de implant al modernităţii în organismul teatrului românesc, decisă să forţeze barierele puse în numele imunităţii de către persoane care apără, de fapt, patologia senectuţii. Intenţia de a face un teatru consonant cu preocupările, visele şi dezamăgirile celor care deocamdată trec pe lângă uşa teatrului fără să se oprească, corespunde proiectului de continuitate necesar oricărui organism viu. Intenţia devine realitate prin propria ei creaţie, dar şi prin capacitatea de a coagula energii creatoare în structuri care depăşesc cadrul dialogului de specialitate, adresându-se direct aliatului firesc - publicului. Probabil că lipsa de continuitate în impunerea unui cadru instituţional de manifestare ţine de firescul nefirescului, trăsătură care leagă viaţa din teatru cu cea din afara lui; dar în Târgu-Mureş sau la Bucureşti vin, din când în când, puternice semnale ale consecvenţei.
Un asemenea semnal a fost spectacolul cu piesa Evei Ensler Monoloagele vaginului, organizat de revista "Cosmopolitan" (cu sprijinul Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii, Teatrul Ariel, compania Underground) şi prezentat cu scopuri caritabile, în turneu la Bucureşti în sala Teatrului Nottara. Atacând frontal ipocrizia decenţei practicată zgomotos de "consumatorul" de teatru, titlul avea de ce să înspăimânte. Dincolo de titlu, se joacă o piesă document care colectează dramele din totdeauna ale femeii, victimă a violenţei exterioare fiinţei ei, dar şi a propriei neputinţe de a se cunoaşte şi de a se exprima. Concise, monoloagele nu explică ce e drept şi ce nu, unde greşeşte societatea şi unde păcătuieşte persoana, ci povestesc destine lovite în trăirile lor cele mai intime. Egalitatea femeii a devenit lozinca sub care se testează capacitatea ei de a suferi, în care, fireşte, nu are ce învăţa de la sexul "tare".