În mai, la al 55-lea Cannes, Claude Lelouch a fost cel care, cu And Now... Ladies and Gentlemen, a închis festivalul. Acum 36 de ani, la prima lui participare în competiţie, cu Un bărbat şi o femeie, Lelouch cîştiga Palme d'or. Îşi aminteşte, azi, cineastul la 64 de ani: "Ieşeam de la Martinez cu Jean-Louis Trintignant şi ne îndreptam spre Carlton, unde se anunţau rezultatele. Am văzut un tip fugind pe stradă, trecînd în trombă pe lîngă noi şi urlînd: A cîştigat Lelouch! Ne-am oprit şi ne-am îmbrăţişat în stradă. Seara, la ceremonie, înainte de a fi strigat pe scenă, îl văd în culise pe Orson Welles, care băuse zdravăn. Aveam 28 de ani şi eram fericit că, în fine, puteam să-i spun cît de mult îl admir. M-am îndreptat spre el, dar el, luîndu-mă drept un vînător de autografe, mi-a întors spatele! Două secunde mai tîrziu, mi se înmînează Palme d'or: cînd mă întorc în culise, Welles mă ia în braţe şi mă strînge, să mă sufoce! Iată la ce serveşte o Palme d'or"...
În viaţă, ca şi în film, Lelouch ştie să povestească. "Cu riscul de a părea grandilocvent, am să spun că viaţa e filmul meu preferat. Trăiesc, mănînc, dorm, cu ideea că, în orice moment, aş putea recupera, în ficţiune, un gest, o frază, o întîmplare din viaţă." La întrebarea "Vă simţiţi mai mult reporter al realităţii, sau autor de pură ficţiune?", Lelouch a răspuns, fermecător, "Să zicem că sînt un autor căruia-i place să devină reporterul propriei ficţiuni"... Recunoaşte că îi plac poveştile pentru adulţi şi că îi plac actorii care au poveşti... Cum se întîmplă, "ficţionarul" pare să influenţeze realitatea din jurul lui: poveştile vin, singure şi cuminţi, spre cine le cheamă. De pildă, ideea ultimului film i-a venit lui Lelouch de la o asemenea poveste, care i s-a prezentat într-o bună zi la uşă. Secretara
l-a anunţat pe regizor că un englez, un anume domn Valentin aşteaptă în anticameră. "L-
