stingerea
pentru atît de puţin se pleacă în lume
deseori pentru nimic
rareori cineva se mai întoarce
din interferenţa cuvintelor se va vedea
cîte morţi sunt
într-o singură moarte
de la capăt plătim falsa credinţă
a celor de lîngă noi
un ţipăt trece pe lîngă tine
şi-i auzi numai ecoul
din valea unde se munceşte
alţii s-ar cînta numai pe ei înşişi
dacă pămîntul ar uita ploaia
într-o bună zi trupurile nu mai sunt atrase
unele de altele
mai adevăraţi decît trunchiul retezat de furtună
nu vrem să fim
florile scuturate peste zăpadă
sunt o forţă
pentru doi
mîine va fi trasat drumul celor puri
se visează la nemişcarea celui care atacă
şi la iluzia celui care iese din catedrală
pretutindeni se stinge lumina precum cel care şi-a aflat
prea devreme căile
undeva cerul este mult
prea aproape.
celălalt sens
mi-a fost întotdeauna teamă
de cei care însămînţează pămîntul
pentru cîştig
tainele din cărţile aduse de undeva
din occident
multora li s-a părut că sunt pentru dezlegare
vocile din jur pe care le aud nebunii
le auzim şi noi
şi astăzi suntem împietriţi împreună
au apărut gladiatorii pe şantierul arheologic
întrebînd de ce viaţa este atît de scurtă
în locurile natale
mereu urmează fericirea comunitară
şi forţa economică
nu ştim cînd se lasă noaptea
în noi
