(monolog)
Interpretează Victor Rebengiuc
Tînăr fiind (ca să încep la modul grav!), săream paginile plicticoase ale cărţilor citite pe nerăsuflate. Făceam, desigur, o greşeală de care nu mi-am dat seama decît mai tîrziu şi poate din cauza asta (nu singura!) a trebuit să recitesc tot ce-am "stricat" atunci. Căci filele trîndave nu numai că sînt necesare, dar şi încîntătoare prin aşteptarea ce-o creează în mine, prin speranţa, pulverizată fin în suflet, că voi da, după consumul lor înceţoşat, uneori opac de-a binelea, voi descoperi, voi dezgropa nonşalant, aşa, ca chestie, comori nemaipomenite! Foile lîncede reîmprospătează pofta de lectură! După un pasaj greoi, anost, cenuşiu, cît de bucuros zburdă fluturele ce devin, fluturele ce trebuia (obligat!)
să zacă în larva urîtă, inelată vîscos, tîrîtoare, a rîndurilor terne. Tot astfel, pot spune că un volum căznit e profund util pentru următorul, înşfăcat nervos, nerăbdător, parcurs jubilînd că am scăpat viu şi nevătămat pe viaţă de primul. Autorii "răsuflaţi" au un rol benefic. Dacă vrei să percepi acut, pînă-n măduvă, un Dostoievski, sau un Proust, sau un Faulkner, sau un Kafka, sau un Joyce etc., rabdă eroic întîi măcar un roman de, să zicem, Anthony Trollope!!!
(Pauză. Juna Rodică voioasă trece...)
Să mă las în voia cuvintelor, să le înşir fără grijă, exact cum doresc dînsele? Poate că eliberate de prejudecăţile mele de buchisitor tenace, de ticurile, de obsesiile inevitabile (cum naiba să te debarasezi de obsesii?), vor fi mai limpezi, mai sincere, indiscutabil fragede.
Şi-apoi s-apar şi eu, obosit, abia ţinîndu-mă de caligrafiile şerpuitoare, capricioase, gîfîind s-ajung silabele din urmă. Sînt nevoit, n-am încotro! Renalul Montaigne m-a sfătuit să fiu răbduriu. În sensul rezistenţei neştirbite!
(monolog)
Interpretează Vict
