Există o ură a sclavului faţă de stăpân, şi există o ură a stăpânului faţă de sclav. Există o ură a politicianului faţă de alegător, şi există o ură a alegătorului faţă de cel ales. Cum ar putea fi altfel, când, periodic, omul instalat în pernele moi ale puterii e obligat să coboare spre-a se umili pentru vot. în oglindă, votantul îl detestă pe politicianul care l-a minţit cu neruşinare, promiţându-i marea cu sarea şi neoferindu-i finalmente decât imaginea respingătoare a cefelor îngroşate peste noapte.

între categoriile care, în ultimii doisprezece ani, au beneficiat constat de ura puterii scriitorii ocupă primul loc. Indiferent că la guvernare s-au aflat politicieni de dreapta, de stânga sau de centru, indiferent că în parlament au moţăit nume mari ale culturii române, nu s-a făcut nimic pentru această categorie. Că unii scriitori sunt detestabili, dubioşi moral şi respingători prin comportament, că adesea e preferabil să n-ai de-a face cu ei, e drept. Numai că, naiba ştie cum, exact aceste persoane posesoare de condei au fost cel mai uşor asimilate de putere.

Studiaţi lista scriitorilor �oficiali" de după 1990 şi veţi înţelege de ce iritarea puterii se răsfrânge asupra breslei în general. Fie că e vorba de-un Vadim Tudor, neadmis în Uniunea Scriitorilor nici măcar pe vremea lui Ceauşescu, deşi publicase destule însăilări rimate, fie că e vorba de Eugen Barbu sau Adrian Păunescu, excluşi din principala organizaţie scriitoricească într-un moment de demnitate a membrilor săi, puterea s-a bazat mai ales pe astfel de specimene. Posibil ca ura faţă de scriitorime să fi fost indusă de resentimentarii care doreau, astfel, să distrugă o organizaţie în care nu erau acceptaţi. N-am nici o probă în acest sens, e o simplă speculaţie bazată pe observarea comportamentului persoanelor invocate, dar şi a eternilor comilitoni din categoria Săraru, Neagu