Bolovanul lui Amphion sau Lira lui Sisif

Înainte de a fi aşezare umană, de a îndeplini funcţii administrative, de a susţine activităţi comerciale şi de a găzdui cu generozitate nenumăratele reverii politice, Oraşul este o formă simbolică. Originea lui îndepărtată nu stă nicidecum sub imperiul necesităţii diurne, ci sub semnul deplin al fatalităţii mitice. Sursa lui este hermetică, iar edificarea propriu-zisă una de natură eminamente artistică. Înaintea scrîşnetului de scripeţi, a zumzetului de betoniere şi a impozantului dans al macaralelor, el a ascultat sunetul muzicii şi semnalul unei puteri transcendente. Cu lira sa primită chiar de la Hermes, Amphion a mişcat piatră cu piatră, a imprimat materiei ritmurile unei melodii celeste şi a ridicat zidurile, templele şi întreaga arhitectură a cetăţii Teba. Odată eliberat din virtualitate şi clădit etern prin conversia în substanţă a unor energii tainice, Oraşul păşeşte în istorie, în utilitatea cotidiană şi în nenumăratele definiţii posibile. El capătă un nume, dezvoltă funcţii, absoarbe eliptic sensurile peisajului şi conferă o nouă dimensiune aspiraţiilor colective. Mîntuit, aparent, de penumbre şi de complexe metafizice, de toate poverile firii sale nevăzute şi de presiunea memoriei lui profunde, Oraşul pare a trăi acum exclusiv într-o perspectivă diurnă şi raţională; ca un ansamblu de elemente arhitecturale, ca un set de activităţi, ca o formă optimă de confort imediat şi de supravieţuire pe termen lung. Însă în spatele acestei seninătăţi de suprafaţă şi dincolo de sentimentul împlinirii în imediat, discret şi invizibil, suferind şi, cel mai adesea, dispreţuit, Amphion lucrează. Adică, anacronic şi încăpăţînat, ciupeşte neostenit coardele lirei. Ţine trează memoria, deturnează clipa în semne ale eternităţii, camuflează sub sunetele muzicii zgomotul întîmplător şi vaierul de disperare, vindecă prin culoare