Viata te fura de nu te vezi: e bine sa tii legatura cu cei dragi ca sa nu intepenesti de uimire cand vezi cat de mult s-au schimbat. Nu o data mi s-a intamplat ca, in locul persoanei X, sa intalnesc un cotlet vorbitor, un robotel ruginit ori vreo maimuta cu creierul ca jeleul. Te uiti la cel din fata ta si-ti vine sa-l strangi de gat: hei, ce-ai facut cu prietenul meu, allien nenorocit, l-ai halit sau i-ai furat buletinul? Il impungi cu degetul in burta, sa vezi daca-l ascunde acolo pe omul tau si te-ntrebi daca n-ar fi mai bine sa chemi politia, pe Mulder ori capitanul Picard, sa dezlege sarada. Cand nu-i vedem pe cei dragi, pastram in minte ultima lor imagine, de parca ar fi ramas inchisi intr-un sertar pana am catadixi noi sa-l deschidem. Zilele trecute mi s-a facut dor de prietenul G, pe care nu-l mai vazusem de luni de zile. Am insfacat telefonul si m-am bucurat cand l-am auzit flecarind: vocea, frazele, exclamatiile lui erau neschimbate. Nici un vant nu-l luase pe sus, sa-l duca pe vreo planeta bolnava, nici un extraterestru nu-si lasase balele-n corpul lui, executand cine stie ce plan de cucerire a lumii. Totusi tineam sa il vad, asa, "de control". Dupa ce ne-am spus buletinul de stiri, am stabilit un punct la jumatatea distantei si-am pornit unul spre altul prin seara minunata de vara. Pe drum, am avut ragaz sa ma ingrijorez in privinta unor chestiuni, aparent, minore, din discutia noastra. Un pic de neliniste nu strica nimanui, iar cand e vorba de prieteni, nici paranoia nu e de colo: "planurile s-au schimbat", imi aruncase G, "trebuie sa ne vedem!" Nu-mi aminteam despre nici un plan, rupsesem caruta de ceva vreme si fiecare-si vazuse de rotitele lui. Sigur, obisnuiam sa schimbam fraze nastrusnice, ne mai serveam cate-un "text" cu schepsis, asa, ca "de la scrib catre scrib". Dar am grabit pasul, asa, "de control". Ne-am intalnit si, luati de-ale vorbelor val