Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarii Garzii Financiare depisteaza nereguli de zeci de miliarde

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 iulie 2002 ·

Statul roman este tot mai des prejudiciat

Numai la Constanta, de la inceputul anului, au fost sustrase de la bugetul statului aproximativ 47 de miliarde de lei La sediul Garzii Financiare din Constanta a avut loc, ieri, o conferinta de presa in cadrul careia comisarul sef al institutiei, Cornel Garimovici. a prezentat activitatea institutiei pe care o conduce. El a declarat ca, de la inceputul anului si pana in prezent, 46 de comisari au verificat 4.394 de agenti economici, intocmind 3.575 de acte de control. In urma verificarilor efectuate s-a constatat ca au fost sustrase de la bugetul de stat aproximativ 47 de miliarde de lei. De asemenea, in urma acestor controale au fost intocmite 52 de dosare penale la care s-a calculat un prejudiciu total de peste 15,8 miliarde de lei. Una dintre societatile care a intrat in vizorul Garzii Financiare a fost SC "Vulturu 97" SRL din Constanta, care se ocupa cu achizitionarea si comercializarea produselor agricole de la diverse firme-fantoma din Bucuresti. Comisarii au constatat ca patronul acestei firme a emis sase facturi fiscale in valoare totala de 6,4 miliarde de lei, prejudiciind statul cu 4,8 miliarde de lei. O alta problema cu care inca se mai confrunta angajatii acestei institutii este cea legata de societatea "GSM Prodalc" SRL din localitatea Valu lui Traian. Desi aceasta societate nu-si mai desfasoara activitatea la sediul declarat si nu mai este de gasit nici un asociat al acestei firme, totusi continua sa apara facturi emise de catre acestia. Chiar in urma cu putin timp, a fost emisa o factura catre o societate din Brasov prin care s-ar fi livrat alcool etilic rafinat. In urma acestor evenimente, comisarii au procedat la calculul tuturor taxelor si impozitelor datorate statului, rezultand un prejudiciu de aproximativ 3,2 miliarde de lei, in acelasi timp, reprezentantii Politiei facand cercetari pentru depis

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 14 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 51 minute
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum o ora
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Liga portugheză va planta 200 de copaci pentru fiecare gol marcat, ca răspuns după incendiile de vegetaţie

News.ro acum 51 minute
Liga portugheză a anunţat că 200 de copaci vor fi donaţi pentru plantare pentru fiecare gol marcat în meciurile din acest weekend, ca răspuns după incendiile de vegetaţie care au devastat ţara, relatează AP. Liga a anunţat iniţiativa într-un comunic

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 6 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°