Radu Calin Cristea: Ce a pastrat taranul roman in aceste vremuri de tranzitie din esenta pura a sarbatorilor, a traditiilor, a unor obiceiuri pe care comunismul a facut tot ce i-a stat in putinta sa le mutileze, macar prin ideologizarea cunoscuta?

Irina Nicolau: Eu cred ca taranul s-a pastrat pe sine si, pastrandu-se pe sine, in foarte multe ocazii se poarta cum se purta mai de mult. Dar as vrea, ca de fiecare data, sa accentuez faptul ca taranul e o constructie a noastra. Si ca, de fapt, realitatea prezinta o multitudine de tarani si o enorma varietate de sate pe care de obicei nu o avem in vedere. Ne place sa spunem "romanul face, taranul face" si, cand colo, cand te uiti prin sate, chiar daca treci numai cu masina, constati, ce? Constati enclave de viata traditionala, constati sate pustii, sate de navetisti care nu mai au unde sa faca naveta, sate fagocitate de orase, sate turistice, sate golite cum sunt cele ale sasilor. Imi povestea cineva despre un sat in care se jura ca nu se intampla nimic, un fel de sat care face umbra pamantului, deci un sat slabit, debilizat.

Taranii sunt in foarte multe feluri, satele sunt in foarte multe feluri. Eu sunt dintre cei care cred ca mai exista sate si tarani. Pentru faptul ca nu-i mai vad in costume taranesti si cu apucaturi de-astea mai apotropaice, foarte multi considera ca nici nu mai exista tarani. Si atunci, eu ii intreb pe ei: bine, si oamenii aia de acolo ce sunt? Pana vor deveni, stiu si eu, fermieri sau altceva, ei continua sa fie tarani. Si atunci, repet si revin la intrebarea dvs., taranul s-a pastrat pe sine, deci si-a pastrat o buna parte din mentalitati, si-a pastrat un mod de a se raporta la timp, la spatiu, la societate. Si toate astea se exprima in general prin obiceiuri, prin rituri, in general printr-un mod de a se raporta la cosmos.

R.C.C.: Pentru ca spuneati ca mai sunt inca tarani,