Abia asa se vede ca avem niste profesionisti la justitie! Iar politicienii stiu sa rasplateasca maiestria. In vreme ce la Strasbourg romanii nemultumiti isi lasa plasutele la coada si castiga proces peste proces, justitia de-acasa a devenit mai grea cu vreo douazeci de kilograme de medalii si diplome. O mie cinci sute de decoratii a infipt Ion Iliescu in pieptul de arama al justitiei romane. Daca punem la socoteala obligatoria strangere de mana, doua vorbe de alint din partea presedintelui si operatiunea de fixare a decoratiei avem cam 10 ore de gimnastica festiva la Cotroceni. N-au scapat decat judecatorii pusi sub urmarire penala si cativa procurori care pun bete-n roate justitiei trimitandu-i pe grangurii de partid la tribunal. Intre timp, procurorul general, mare premiat si el, se da peste cap cu cererile de recurs in anulare si neincepere a urmaririi penale.
La randul lor, judecatorii de la tot felul de instante se bat in sentinte contradictorii, de nu-si mai lasa oamenii mostenire case, ci procese. In tara cu cel mai mare numar de acoperisuri si decoratii pe cap de demnitar, fotbalist sau politist, problema restituirii proprietatilor a fost pusa la gramada alaturi de alte drepturi ale omului excentrice si tratata ca un capriciu de ospiciu.
Prin scamatoriile judecatorilor si politicienilor, restituirea a ramas in continuare o chinezarie. Nu e de mirare.
Ani de-a randul s-a spus ca proprietatea privata e un moft. Ca ea nu poate fi garantata. Dupa decembrie 1989 s-a facut o contabilitate superficiala si s-a constatat ca nu e nimic de dat inapoi.
Totul fusese demolat, risipit sau dat in proprietatea celor mai iubiti fii ai neamului. Statul si-a scos buzunarele in afara, sa se vada ca e lefter. Viata merge inainte, nu inapoi. S-au facut statistici care demonstrau ca problema restituirii este o chestiune care poate fi amanata, eventual e
