Daca, in anii ’80, aplaudam evolutia promitatoare a tinarului si talentatului dirijor Ion Marin, de mai bine de un deceniu ii ascultam variantele interpretative pe CD-uri sau in transmisii de pe mari scene ale lumii, in spectacole si concerte difuzate, in parte, la postul national de radio, sperind sa-l revedem din nou pe podiumul „de acasa“. Charismatic si deopotriva destul de rezervat in aparitiile in mass-media, Ion Marin este un muzician despre care publicul roman stie destul de putin, desi reperele carierei sale sint impresionante. Fiul maestrului Marin Constantin a studiat la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, la clasa de dirijat, cu Constantin Bugeanu si Iosif Conta, iar la clasa de compozitie, cu Tiberiu Olah, Stefan Niculescu si Anatol Vieru, perfectionindu-se apoi cu celebritati precum Franco Ferrara, Carlo Zecchi sau Sandor Vegh. Prin interviul de mai jos le oferim cititorilor Observatorului cultural citeva repere despre aceasta personalitate a muzicii contemporane.
Care au fost, in mare, etapele formarii dumneavoastra?
Pentru ca nu mi se permitea sa lipsesc de la cursurile Conservatorului bucurestean, am fost nevoit sa „comprim“ cursurile cu maestrii pe care am avut privilegiul de a-i intilni: spre exemplu, cu Ferrara am studiat la Academia Chigiana – Siena, apoi, in 1977, m-am inscris la Academia Santa Cecilia, dar cum nu primisem aprobarea oficialitatilor din tara pentru continuarea studiilor in Italia, Ferrara m-a invitat la Roma unde, timp de patru luni, am lucrat „concentrat“ chiar la el acasa. Nu cred ca ar fi important sa departajez ce am preluat de la fiecare dintre maestrii mei, mai ales ca invatarea este un proces continuu. La formarea mea ca muzician a contribuit si Ludmila Popisteanu, care mi-a fost profesor de pian timp de 12 ani, iar elementele analitice le-am deprins in mod special de la Bugean
