Radu TUCULESCU
Aventuri in anticamera
Editura Paralela 45, Colectia „Odiseu“, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca, 2001, 244 p., f.p.
In perimetrul vietii noastre culturale, Radu Tuculescu este un personaj vivace, in permanenta miscare. Scriitorul este de formatie muzician (instrumentist absolvent de conservator), dar si-a petrecut o buna parte din viata cu condeiul in mina, a ocupat posturi diferite in mass-media, unde s-a deplasat intre microfoanele de la radio si Televiziune, fara a ne lasa certitudinea ca peregrinarile sale vor fi luat definitiv sfirsit. Este un produs al mediului cultural clujean, fara a proveni din cenaclul echinoxist, motiv pentru care, un timp, ramine periferic in comentariul critic. Dupa consolidarea sa, grupul optzecist il recupereaza, pe masura ce atrage chiar post-factum toti asteroizii izolati.
In literatura, Radu Tuculescu a deambulat intre genuri, cum ar fi proza scurta si cea hiperscurta (cu un termen imprumutat altei arte, aproape „la minut“), romanul fantasmagoric, cel livresc si cel esopic, proza horror, traducerile, in sfirsit jurnalul.
Dupa 1990, a inceput sa se miste si in spatiul geografic, circulind cu predilectie pe axa Nord-Sud, facind salturi de pe Rin pe Nil, de la Amsterdam pe tarmurile Mediteranei.
Nu este, deci, intimplator ca volumul publicat la Editura Paralela 45, Aventuri in anticamera, este in fapt o carte greu clasabila, fiindca reprezinta un barometru perfect al spiritului sau (pe care imi amintesc ca, intr-o recenzie mai veche, l-am numit nelinistit). Chiar la o prima lectura este absolut evident ca genurile conventionale ale scrisului il string pe autor la cusaturi, ca o haina prea strimta. Tot ce este cuprins intre coperti pare ca debordeaza marginile modului intimist (la persoana I auctoriala) si contrazice asteptarile unei categorii largi de cititori.
