Cu mult înainte de a întreprinde propriu-zis prima mea călătorie din viaţă în afara târgului în care m-am născut, călătorie făcută împreună cu prietenul meu greu Garabet şi cu Miţa lui, (despre care am mai scris), mai întâi voiajasem cu maică-mea, la patru ani împliniţi, până la Coriţa, oraşul ei natal, undeva în sudul Albaniei de azi, la graniţa cu Grecia. Localitate care, înainte de primul război mondial, pe când părinţii mei abia se năşteau, şi făcuse parte din nordul Greciei.

De aceea, mama, fiică a Heladei, coana Ifigenia - cum îi ziceau urzicenenii - învăţase la şcoala grecească, şi vorbea şi scria frumos greceşte. Familie, numită Ioanis, cum ar fi la noi Ionescu, care iubea mult şcoala. De altminteri, vărul mamei, pe care îl chema Eftimie, făcând seminarul la Salonic, avea să şi ajungă episcop ortodox în America la Chicago de unde îi trimisese o dată mamei prin poştă 5 dolari, ceea ce stârni senzaţie în Urziceni. Neînvăţată cu alfabetul românesc, maică-mea îmi scria în româneasca ei recent deprinsă, cu alfa, beta, epsilon şi celelalte, atent caligrafiate. Mai am şi acum câteva scrisori în româneşte scrise cu caractere greceşti, pe care ea mi le trimitea la liceul Meşota din Braşov. Pasiunea pentru limba greacă a copilăriei şi adolescenţei ei era atât de mare, încât, la Urziceni, cum dădea de un grec, ori grecoaică, era în stare să vorbească cu ei ore în şir. Aşa, de pildă, cu familia Marcachis, cerealist grec stabilit în târgul nostru. Împreună cu ea, făceam des familiei Marcachis vizite interminabile, iar coana Ifigenia vorbea ceasuri întregi cu madam Marcachis, în timp ce eu jucam ţurca afară cu băiatul lor, Costel, cu care mă împrietenisem. Mă şi enervam de atâta sporovăială. Ce-or fi vorbit ele acolo în casa atât de bine îngrijită a grecului? Casă foarte curată, având, ţin minte, o curte străbătută de o podişcă de lemn, cum nu mai văzusem la n