I. Pe 27 iulie 2002, se împlinesc două sute de ani de la naşterea lui Alexandre Dumas. Al cărui corp va fi, probabil, transferat la Panteon, pe data de 4 octombrie a.c.

Creaţia lui Dumas este, cel mai adesea, identificată cu romanul celor trei muschetari. Despre care, aproape invariabil, se adaugă - cu ceea ce se vrea a fi o undă de umor sau de maliţie - că, de fapt, erau patru. Cu excepţii rarisime (cazul lui Stevenson şi, mai recent, acela al lui Dominique Fernandez sînt, poate, cele mai notabile), puţinii interpreţi ai lui Dumas s-au referit, aproape în exclusivitate la cel dintîi roman din ciclu. Adică la acela care, în opinia mea, este cel mai sărac în semnificaţii. Din cîte ştiu, cei care scriu sau vorbesc despre acest roman menţionează, aproape exclusiv prietenia, sloganul "toţi pentru unul, unu pentru toţi" - inexistent în carte, dar prezent în numeroasele ecranizări (una mai catastrofală decît alta) - şi goana nebună după nişte eghileţi în diamante. Se mai vorbeşte, uneori, şi despre un tînăr numit D'Artagnan, care luptă din răsputeri să schimbe lumea şi, pe alocuri, izbuteşte chiar să o facă. E ca şi cum ai povesti Romeo şi Julieta folosindu-te de clişeele telenovelei. Dacă Dumas nu ar fi scris nimic decît romanul intitulat Cei trei muschetari poate că ar fi meritat, într-adevăr, toate acele etichete care-i sînt atribuite. Nu le mai înşir. Dar scriitorul a semnat sute de titluri şi chiar şi muschetarilor le-a dedicat o trilogie.

II. Printre faptele ignorate sistematic de editori, traducători şi critici literari se numără acela că romanul muschetarilor e însoţit de alte două texte, scurte, în cheie fantastică, ale autorului. Ce nu mai sînt demult, demult incluse în reeditări şi nici traduse.

Cel dintîi se intitulează Histoire d'une âme (Povestea unui suflet), publicat ulterior, în Causeries, sub numele Une âme à naître (Un su