În vara lui 1991 îl însoţeam, împreună cu Mary Sladek, pe Vladimir Tismăneanu la Philadelphia. Vladimir se mutase la Washington, unde din toamnă urma să predea la College Park, dar îşi păstrase biroul de la Penn State University. Nu intenţionez să evoc minunatele două zile petrecute în oraşul Independenţei americane, deşi poate ar merita măcar pentru cei vreo cincisprezece brâncuşi (autentici!) pe care i-am admirat la faimosul Museum of Art. Din această vizită mi-a rămas în minte şi un episod plin de tâlc: în unul dintre holurile principale ale universităţii am descoperit un panou cu chipurile câtorva absolvenţi ce deveniseră între timp celebri. Curios, m-am apropiat de �vitrina premianţilor" şi mare mi-a fost mirarea să constat că din perfecta înşiruire de chipuri zâmbitoare lipsea un personaj. Deşi fotografia dispăruse, numele persoanei rămăsese.

Era vorba de Donald Trump, celebrul antreprenor, speculant, playboy şi ce-o mai fi fost, implicat într-o nesfârşită serie de scandaluri judiciare. Mary mi-a explicat că universitatea decisese să-i scoată imaginea pentru a se delimita de mârşăviile sale. �Bine, dar dacă i-au scos fotografia, de ce i-au păstrat numele?", am întrebat cu binecunoscuta-mi naivitate. �Pentru că trebuie făcută distincţia între realitate şi mit. Realitatea spune că Donald Trump e o celebritătate care a studiat la Penn State University, dar asta nu trebuie să constituie un motiv de mândrie pentru nimeni. Comportamentul său l-a exclus de pe lista persoanelor onorabile".

Această secvenţă mi-a revenit automat în minte când un intelectual subţire din administraţia de stat a găsit de cuvinţă să închidă gura celor indignaţi de prezenţa statuii lui Antonescu în clădirea guvernului. Argumentul graseiat se baza pe-o fraudă semantică: dacă germanii nu fac un secret din faptul că Hitler a condus statul vreme de vreo doisprezece-treisprezec