Pe şoseaua Constanţa-Mangalia, înainte de a intra în Saturn, o reclamă imensă pe partea dreaptă a şoselei îndeamnă lumea la... citit. Cuvîntul e evidenţiat cu roşu. Pe măsură ce te apropii, înţelegi gluma: reclama e la un anume sortiment de vinuri şi ceea ce trebuie citit e eticheta de pe sticla de trei sferturi. Ingenios, simpatic, deşi te poţi gîndi, dacă eşti predispus la asocieri ciudate, la o anume poveste de închisoare în care oamenii citeau frînturi de etichete ca să mai aibă sentimentul lecturii. Dar ăstea sînt lucruri vechi, lumea vrea să se distreze, vine la mare să uite, să se relaxeze... să citească în voie. Pe plajă, un bărbat tînăr citeşte o carte a lui Denis Delettant. O tînără citeşte la rîndul ei de cîteva ore bune şi cu greu reuşesc să descifrez numele de pe coperta întunecată, cu desene gotice: Poe. Se citesc foarte multe reviste, bineînţeles. În Vama Veche se găsesc toate şi chiar şi cîteva ziare, dimineaţa. De asemenea, în faţa complexului Bibi, există un cort pe care scrie Humanitas şi în care se văd teancuri de cărţi, dar nu am reuşit să aflu ce e cu acel cort şi nici nu l-am văzut deschis cît am fost acolo. Un băiat pe prosop în faţa mea citeşte o carte franţuzească. Dar o ţine în aşa fel încît nici eu, nici Costi nu reuşim să ne dăm seama ce carte e.

Cît despre mine, în fiecare an la mare am un ritual. Recitesc Ovidiu. Am un exemplar îngălbenit, pe hîrtie poroasă, apărut în 1957 la Editura pentru Literatură şi Artă. Traducerea e a lui Teodor Naum. Ştiu latină cam de nota şapte, deci nu intru în detalii filologice, citesc Tristele şi Ponticele cumva nepăsător, nu ca un literat. Şi de fiecare dată efectul e acelaşi, incredibilă comunicarea, extraordinară relaţia pe care o simt de fiecare dată extrem de apropiată faţă de acest bărbat care s-a născut acum exact 2045 de ani. Tristele şi Ponticele sînt adunate în acest volum sub titlul