Ieşit parcă din matricea de semn şi sens a iezuitului de secol XVII,1 căruia harul divin i se relevă prin incantatoriul Amore more ore re,2 Şerban Foarţă, el, născut la 8 iulie 1942,3 împlineşte 60 de ani. Mallarmé-ean dovedit (şi) prin traducerea unui preţios Album de versuri, inventează, lui-même, grimoare4 lipsite de rigoare morfo-sintactică, în folos pictural (pictopoezia lui D. Anghel cu "roze" roze şi cu "nalbe" albe) şi muzical (o provocare în stil Dimov), şi-un romantism aprofundat şi eşuat în simbolism. Paul Valéry-an via Degas, dans, desen, traducătorul - şi niciodată trădătorul5 spiritului barbi(li)an - ia urma afinului francez sedus de matematici şi, în Introducere în metoda lui Leonardo da Vinci găseşte sugestii despre "unitatea creatoare a spiritului". Nu este exclus ca din acest brain-storming juvenil să se fi întrupat, la un deceniu şi ceva după, originalul Eseu asupra poeziei lui Ion Barbu, cu bogate "rezervaţii" de glose glossolalice. Cum nimic nu iese din zona de control a inteligenţei asociative6, poetul îmbracă benevol cămaşa de fo(a)rţă7 a pînzei de păianjen şi îşi pune "tautofoniile" sub semnul lui Arachne. Să fie aici o revelaţie a unei realităţi secrete? Nu s-ar zice. Şi totuşi: "Păianjenul apare în primul rînd ca o epifanie lunară",8 iar Christos e prezent în omofonele savant şîntocmite prin (în) sau (dez)-ţ binare: "cînd, vampă, cată pegra a-l/opri: veghere cristalină;/ o priveghere Christ alină/ - cîndva, -mpăcată: pe Graal!" De semnalat (şi) multitudinea semnelor ortografice şi de punctuaţie care îşi obligă cititorul să străbată varii cîmpuri semiologice. Şi semantice. Ar mai fi de observat efectul controlat al structurii grafice: ţine în zăbală competenţa lingvistică pentru a da, drept recompensă, frîu nelimitat celei literare. În context, chiar o poezie intitulată Despre nimic spune multe...9 Un fin reglaj de erudiţie se face şi p