În 1995, Editura Nemira publica în traducerea Micaelei Ghiţescu romanul Alchimistul de Paulo Coelho. Cartea a făcut oarecare vîlvă atunci, se discuta despre ea în anumite cercuri, au început să circule tot felul de tentaţii de a studia puţin abc-ul alchimiei. La noi însă, apariţia editorială nu a spart graniţele unui anumit public, deşi în lume romanul era un bestseller al literaturii contemporane. Două întîmplări au readus anul acesta Alchimistul pe piaţă, reuşind, de data asta, să-l transforme într-un eveniment, chiar dacă discutabil pe anumite paliere: republicarea cărţii la Editura Humanitas (în traducerea Gabrielei Banu) şi spectacolul tinerei regizoare Anca Maria Colţeanu de la Teatrul Odeon, după o dramatizare făcută de dramaturgul Radu Macrinici. După lupte seculare, am ajuns şi eu, în fine, să văd, într-o sîmbătă caniculară, montarea pe care am scăpat-o la momentul premierei. Poate în urmă cu mai bine de o stagiune vorbeam cu entuziasm despre felul în care regizoarea (absolventă a UNATC, clasa Cătălina Buzoianu) a avut curajul estetic să pună în scenă Ivonna, principesa Burgundiei de Gombrowicz, la Teatrul Naţional din Timişoara, bazîndu-se pe comunicarea sa cu textul, pe un instinct teatral, mai degrabă decît pe prea puţinii actori din trupă. O piesă complicată, pe de o parte, amprenta marelui spectacol al Cătălinei Buzoianu şi al scenografei Lia Manţoc, din anii '80, de la Teatrul Mic, pe de altă parte, şi un debut care avusese loc nu cu mult timp în urmă. O piatră de încercare trecută cu inspiraţie, prin harul lucrului cu actorul. Esenţial, totuşi, pentru un regizor. M-am bucurat cînd Anca Maria Colţeanu, în urma concursului de la Teatrul Odeon, a fost acceptată în cadrul curajosului program (iniţiat de fostul director, Alexandru Dabija) de scoatere la rampă a cîtorva nume şi profiluri interesante de tineri regizori. Alice Barb, Sorin Militaru, Alex