Am mai scris în această pagină despre criza culturii generale din şcoala şi din societatea modernă. Un aspect semnificativ al acestei crize este ceea ce aş numi cultura mijlocitului: acea cultură, adică, formată prin ignorarea sursei prime şi adevărate, bazată pe intermediari sau înlocuitori, o cultură de tip Ersatz, "virtuală".
O rădăcină a acestei culturi a mijlocitului o găsim, netăgăduit, în şcoală. Am să iau un exemplu, fiindcă îmi este mai familiar din domeniul literaturii. De foarte multă vreme literatura nu se mai studiază în gimnaziu sau în liceu, cu excepţiile de rigoare, prin lectura directă a cărţilor. Aceasta aproape că nu este considerată obligatorie. Elevii citesc cel mult fragmentele din manual. Sînt profesori care cred că îşi pot dispensa elevii de lectura integrală a unui roman ori a unei poezii. Ei nu verifică dacă a existat contact cu textul. Dacă elevul le repetă conştiincios analizele ori rezumatele, totul li se pare în ordine. Mai ales că vine bacalaureatul, vine admiterea la facultate unde absolventului i se cere, de pildă să descrie Universul filozofic al liricii lui Blaga, ceea ce, evident, el nu poate face oricît ar fi citit, avînd absolută nevoie de cîrjele pe care i le oferă un comentariu învăţat pe dinafară. Studenţii mei se arată adesea miraţi cînd îi întreb, înainte de a vorbi despre ea la examen, dacă au citit cartea cu pricina. Sau cînd le indic drept primă şi obligatorie fază a înţelegerii literaturii o lectură atentă şi repetată a textului.
O altă rădăcină trebuie căutată în confuzia, tipică pentru moderni, între mijloace şi scopuri. Transformînd mijlocul în scop, mulţi dau greutate acestei culturi a mijlocitului, cum am numit-o, părîndu-li-se suficient să stăpînească instrumentele de cunoaştere, tehnologia învăţatului, a comunicării ori a experimentului, dincolo de care nu mai văd nimic. Cazul cel mai caracteri
