Cind e vorba de conationalii nostri mai mult sau mai putin colorati, occidentalii (dar, din pacate, si guvernantii romani ai tuturor legislaturilor) folosesc doua apelative, fiecare cu o incarcatura semantica deosebit de importanta: romi, cind e cazul de discutat „in termeni europeni“, si tigani, cind sint prinsi la furat, la cersit sau la organizat trafic de copii si schilozi spre capitalele bogate ale Vestului.

Sa ne oprim mai intii asupra dimensiunii europene a problemei legate de Romania. Foarte semnificativa pentru ca aici se poate observa o mutatie spectaculoasa, complet neluata in seama de ai nostri: daca in urma cu zece ani problema tratamentului acordat comunitatii rome din tarile candidate era abordata in toate rapoartele de tara elaborate de Comisia Europeana si Parlamentul European, incetul cu incetul, ea nu a ramas importanta decit pentru un numar din ce in ce mai mic de tari, Romania beneficiind de importante si neincetate semnale de alarma. Punctele recurente sint discriminarea, persecutiile, lipsa de atentie, lipsa de consideratie, lipsa de programe sociale sau economice speciale sau, dupa adoptarea sub presiunea UE a unei Strategii Nationale in domeniul comunitatii rome din Romania, neaplicarea sa in practica... etc., etc. Am avut nefericita ocazie ca, de mai multe ori, la Bruxelles, sa asist la seminarii numeroase in care eram acuzati chiar de politica de exterminare a populatiei rome - asta se petrecea in 1999, la o reuniune in care reprezentantii unor asociatii rome de la noi din tara veneau (in prezenta unui reprezentant al ministerului nostru de externe si al unuia de la departamentul pentru minoritati) sa spuna cum persecutia impotriva comunitatii din care faceau parte atinsese cote inimaginabile, argumentul suprem fiind dat de vicepresedinta unei asemenea asociatii, care-mi spunea foarte convinsa: „Vedeti, domnu’, ca la noi acasa ai nos