Salata

În trei numere consecutive din revista 22 (26, 27, 28), d-na Marta Petreu supune cartea dnei Lavastine Uitarea fascismului, la care ne-am mai referit, unuia dintre cele mai minuţioase şi avizate examene critice. Am prevăzut acest lucru, atunci cînd am semnalat, în paginile de faţă, o notă din APOSTROF care enumera titlurile cărţilor şi studiilor româneşti despre tinereţea legionară a lui Eliade şi Cioran. Lavastine, ţi se pregăteşte ceva! Într-adevăr, dna Petreu vine acum cu observaţii foarte amănunţite şi precise despre carte, unele compromiţătopare, altele doar alarmante. Cu un singur lucru nu ne împăcăm din studiul întreprins de dna Petreu: cu introducerea intitulată Nota de plată. Autoarea studiului este cea mai bine situată dintre istoricii actuali ai ideilor de la noi ca să ştie că "nota de plată" nu e atît de încărcată pe cît pare, că specialiştii români n-au tăcut asupra păcatelor de tinereţe ale celor doi, că, în contemporaneitate, au existat voci ale unor democraţi care se auzeau mai bine decît vocile extremiştilor, că, în fine, românii sînt aceia care nu obosesc să respingă părerea răspîndită tot de români, de la care au preluat-o străinii care s-au ocupat de noi şi anume că dominanta ideologică în România interbelică n-a fost dată de fascismul intelectual. Să trecem! Mai multe lucruri juste remarcă dna Petreu în Uitarea fascismului. Cel mai important e acela că autoarea cărţii n-a consultat în mod nemijlocit sursele, luînd de la alţii, cu greşeli cu tot, informaţia. Sub raport ştiinţific, această metodă de a acorda credit surselor de a doua mînă este de neiertat. A doua remarcă priveşte puzderia de erori factuale, unele datorate ignoranţei, altele, de-a binelea tendenţioase. Şi alţii au semnalat că dna Lavastine se scaldă inocent într-o baie de aproximaţii. Grav este cînd aceste aproximaţii conduc la veritabile scurtcircuite de idei şi