„Ce inseamna sa observi? A pastra identitatea in alteritate. Sa-ti pastrezi calitatea de observator. Diferenta constitutiva identitatii. Alteritatea ca o restituire diferita (alterata) a identitatii. Pisica domestica imitind sunetul turturelei“ (Glosema, Monica Mihai/Gilles Deleuze)

A insera. Lumea. Sint eu: cel care o insereaza? Lumea ma insereaza. Copiez textul. Inserierea lui: stupul de fragmente.

Propozitia ma defineste. Sint definit de propozitie. Intre ma si mine, intre infinit, indefinit si infinitezimal. Mal definit de riul propozitional. Ca sa pot sa scriu am extremitatea orbirii. A nu vedea propozitia ca si cind ti-o amintesti. In intunericul previzibil prin inserare imi amintesc imaginea propozitiei. Imi amintesc autorul ei. Conditie literala – literara si ludica: sa uiti vizual autorul propozitiei. Propozitia uitata: ritm. Este ceea ce-mi propun. Sa pierd si sa iert. Sa nu mai (construiesc) propozitionez in acuzativ. Lumea exista pentru ca exista. Nu doar si poate. Si asertivul are un loc comun. Si un foc continuu. Unul scris si nu vorbit. Nedeclarat. Nevazut. Unul ca altul invizibil peste deal. SARA.

Lumina respirata de pielea degetelor. Imi vad scrisul fosforescent pe cer. Daca cerul este definibil prin eliberare, exista un cer al gurii care elibereaza vorbirea, exista un cer al textului skynet care elibereaza scrierea, exista ceruri succesive, troposfera cromatica tot mai putin vizibila a paginii, miinile mele scriind in limburi diferite – scriu cu ambele miini pe claviatura inserarii, ea este acest produs muzical, o sonoritate reprimata in litera in litere ar fi toata diversitatea muzicala a pasarilor, conective din auz in ou, o transpozitie imperfecta a unei senzatii de perfectiune: mirosul cerului in retina, reluat in mutenie in ritmul pasajelor din adaposturi vegetale: carbon 14, litera moarta deja.

@N_