•In sedinta de ieri a Consiliului Local, au fost amanate 17 puncte de pe ordinea de zi, deoarece consilierii PSD nu au fost prezenti intr-un numar suficient menit sa-i asigure lui Simirad majoritatea necesara
In sedintele Consiliului Municipal nu se mai tine de mult timp cont de regulile jocului democratic. Astfel, in sedinta de ieri, 17 hotarari destul de importante pentru municipiul Iasi nu au fost nici macar dezbatute, la propunerea primarului Simirad, el motivand ca nu sunt destui consilieri PSD in sala care sa bata opozitia prin majoritate zdrobitoare. Pentru ca toate cele 17 hotarari tineau de patrimoniu, edilul sef avea nevoie de doua treimi din voturile consilierilor prezenti. Cum consilierii PSD lipseau, primarul a considerat ca e mai bine sa amane hotararile pentru a nu fi respinse de votul opozitiei. "Hotararile care aveau nevoie de doua treimi nu pot trece, deoarece consilierii care sunt din partidele de opozitie voteaza xcontrax indiferent de ce ar fi pe ordinea de zi. Pentru a nu putea bate apa in piua, le-am amanat", a declarat primarul Constantin Simirad.
Observand atent sedinta Consiliului Municipal de ieri, s-a putut vedea totusi ca unii consilieri ai partidelor din opozitie au votat uneori cot la cot cu PSD. Judecand dupa logica primarului, consiliul municipal trebuie sa functioneze numai prin dictatura PSD, discutiile pe marginea proiectelor de hotarare, care pot fi uneori constructive, neavand vreun sens daca nu sunt rostite de consilerii PSD. "Iata cum PSD, care este majoritar in Primarie, isi blocheaza propria activitate. Iata cum voteaza PSD fara sa tina cont de opozitie!", a exclamat consilierul liberal Dan Carlan.
Consilierul taranist Ioan Precul a tinut sa descrie intr-un mod original spectacolul amanarii hotararilor importante: "Daca cei de la camera ascunsa nu au subiecte, ar trebui sa-i chemam aici".