(corespondenţă N. Steinhardt - Emil Cioran)
În intervalul 1978-1980 N. Steinhardt vizitează, în două rânduri, Elveţia, Franţa şi Belgia. La Paris este primit cu multă căldură de Mircea Eliade, Eugen Ionescu şi Emil Cioran. Va întreţine cu aceştia o substanţială corespondenţă. Nimic surprinzător pentru un personaj cu o vocaţie dialogică extraordinară. De altfel, �arhiva" epistolară N. Steinhardt este impresionantă (se pare că numărul corespondenţilor săi depăşeşte două sute). în afară de cei trei scriitori menţionaţi, Alexandru Ciorănescu, Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, Virgil Nemoianu, Ion Negoiţescu, Toma Pavel, Ion Caraion, Sergiu Al.-George, Al. Paleologu, M. Şora, Theodor Enescu ş.a. sunt doar câţiva dintre destinatari (ca să-i numim pe cei mai cunoscuţi). Să nu uităm apoi că unul din capetele de acuzare în cadrul procesului �Noica-Pillat" l-a constituit corespondenţa dintre N. Steinhardt şi Constantin Noica, în perioada în care acesta din urmă avea domiciliu forţat la Câmpulung (v. �Jurnalul fericirii", Ed. Dacia, 1991, p. 211).1
Ne-au parvenit, prin amabilitatea domnului Florian Razmoş, din arhiva Fundaţiei �N. Steinhardt", opt scrisori ale memoralistului şi eseistului român către Emil Cioran, pe care le publicăm în paginile României literare. Scrisorile au fost trimise, de la Paris, domnului Razmoş (un bun prieten al lui N. Steinhardt), de către doamna Sylvia Massias, care elaborează o teză de doctorat despre corespondenţa lui Emil Cioran.
Acest dialog epistolar nu este singurul moment al intersecţiei dintre destinele celor doi scriitori. Să menţionăm, printre altele, volumul lui N. Steinhardt din 1934. în genul tinerilor..., în care Emil Cioran este prins şi el în �colimatorul" parodic al lui Antisthius. Erau ironizate acolo disperările cioraniene, oarecum, instituţionalizate, nihilismul drapat într-o retorică barocă. Apoi chiar