Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadavre la peste 30 de grade Celsius

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 24 iulie 2002 ·

•Frigiderul de la morga Spitalului de Recuperare nu functioneaza de doi ani •Abia acum doua saptamani, lada frigorifica a intrat in reparatii •Zi si noapte, autopsierul sta cu jetul de apa rece pe cadavru, pentru ca acesta sa nu se imputa •Mirosul existent in morga este insuportabil

De aproximativ doi ani, frigiderul de la morga Spitalului de Recuperare este defect. Pana acum doua saptamani, spitalul nu a avut nici un ban alocat pentru reparatia frigiderului. Cu greu s-a reusit alocarea a catorva zeci de milioane lei necesare inlocuirii unei componente a lazii frigorifice. Chiar si in asemenea conditii, mai este nevoie de inca o saptamana pana la remedirea completa a defectiunii. Din lipsa fondurilor, nici nu poate fi vorba de achizitionarea unui frigider nou. "Chiar si cu aceste remedieri, frigiderul se defecteaza foarte des, dar chemam imediat pe cineva de la firma care efectueaza reparatia si rezolva problema. Abia dupa o saptamana putem spune ca lada frigorifica de la morga este complet reparata. La morga spitalului, lunar sunt aduse cam patru cadavre. Din lipsa fondurilor, frigiderul nu a putut fi reparat pana acum. Filtrul care se infunda a fost schimbat in doua saptamani de trei ori. Am gasit intelegere la firma care remediaza defectiunea si vin de fiecare data cand sunt chemati", a declarat dr. Doru Baltag, purtatorul de cuvant al spitalului.

Tot aici sunt aduse si cadavrele de la Spitalul de Urgente, deoarece, de cand a inceput noua constructie a unitatii medicale, morga a fost desfiintata. In aceasta perioada, cand temperatura nu a scazut sub 30 de grade, cadavrele din morga spitalului au fost tinute non-stop sub jet de apa rece. "Cand am un cadavru in morga, zi si noapte trebuie sa tin furtunul cu pa rece pe el. Mirosul este ingrozitor. Trebuie sa tin cadavrul jos, deoarece cimentul este mai rece. Sobolanii vin pe canale si trebui

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°