În Convenio, Despre natură, femei şi morală, reeditarea volumului din 1996, Mihaela Miroiu încearcă fundamentarea unei etici feministe sau a unei etici a feminităţii. Plecând de la versetele Genezei, Mihaela Miroiu discută erudit accepţiunile diverşilor termeni prin care textul scripturistic denotă bărbatul şi femeia şi ale diverselor devieri semantice rezultate de-a lungul vremii din exegeză. Noua interpretare a Bibliei dintr-o perspectivă feministă este realizată pe baza conceptelor tari ale teologiei ortodoxe moderne. De altfel, bibliografia impresionantă de la sfârşitul cărţii sale demonstrează erudiţia autoarei pe teren teologic: Berdiaev, Lossky, alături de "Biblia" feminismului modern, Al doilea sex, al Simonei de Beauvoir. Feminismul profesat de Mihaela Miroiu se sprijină pe baza clasică a teoriilor Andreei Dworkin (autoarea celebrului adagiu "o fată are nevoie de un bărbat precum un peşte de o bicicletă"). De asemenea, are afinităţi mai clare cu feminismul academic francez, poate ceva mai creditabil şi mai puţin politizat gen Helene Cixous sau Luce Irigaray. Exegeza biblică în spirit feminist are multe puncte comune cu interpretările sacralităţii din Powers of horror a Juliei Kristeva, fără a spune prin aceasta că ideile Mihaelei Miroiu sunt lipsite de originalitate, ci că se integrează foarte bine în sistemul destul de complex actualmente al gândirii feministe europene şi americane.

Ceea ce mi se pare cu adevărat nou şi interesant în Convenio este tocmai acesată paralelă făcută între creştinismul ortodox şi feminism şi în particular cu eco-feminismul, o orientare destul de actuală pe teren american care a atras scriitoare de culoare precum Toni Morrison sau Alice Walker. Deşi pare o teorie eterodoxă şi destul de îndrăzneaţă asupra condiţiei feminităţii (văzută ca relaţie, nu doar ca esenţă), cartea Mihaelei Miroiu nu atinge cu nimic misterul sa